Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Descoperirea macabră făcută la scurt timp după retragerea trupelor israeliene din sudul Fâșiei Gaza

Patruzeci şi şase de cadavre de palestinieni au fost aduse la Spitalul European din Gaza începând de luni dimineaţă, a anunţat luni Spitalul European într-un comunicat pe canalul său Telegram.

"Majoritatea cadavrelor provin din estul zonei Khan Younis, iar cadavrele sunt în stare de descompunere şi au fost găsite sub dărâmături de clădiri demolate", se arată în declaraţie, potrivit CNN, citată de News.ro.

Treizeci şi opt dintre aceste 46 de cadavre au fost identificate, a precizat spitalul.

Aceasta vine după o operaţiune de căutare şi recuperare în urma retragerii forţelor israeliene din Khan Younis.

„Am făcut tot ce trebuia să facem acolo”

Israelul a anunțat, duminică, retragerea trupelor sale armate din sudul enclavei, inclusiv din oraşul Khan Yunis, după luni de lupte împotriva mişcării islamiste palestiniene Hamas.

Citește și
razboi israel
Israelul anunță că este un „moment oportun” pentru un armistițiu în războiul contra teroriștilor Hamas

"Astăzi, duminică, 7 aprilie, divizia de comando 98 a armatei israeliene şi-a încheiat misiunea la Khan Yunis. Divizia a părăsit Fâşia Gaza pentru (...) a se pregăti pentru operaţiuni viitoare", a precizat armata într-un comunicat transmis AFP, potrivit News.ro.

Armata a precizat că o "forţă semnificativă" va continua să opereze în micul teritoriu palestinian în funcţie de nevoile sale strategice.

"O forţă semnificativă condusă de divizia 162 şi de brigada Nahal va continua să opereze în Fâşia Gaza pentru a garanta libertatea de acţiune a armatei şi capacitatea sa de a efectua operaţiuni precise bazate pe informaţii", se arată în comunicat.

Cotidianul israelian Haaretz susţine că retragerea infanteriei din sudul Fâşiei Gaza este motivată de faptul că armata şi-a atins obiectivele în această zonă.

Potrivit unui oficial militar citat de ziarul, care este adesea considerat a fi mai de stânga decât majoritatea cotidianelor generaliste, "nu mai este nevoie să rămânem în acest sector fără o necesitate strategică".

"Divizia 98 a desfiinţat brigăzile Hamas la Khan Yunis şi a ucis mii de membri ai acestora. Am făcut tot ce trebuia să facem acolo".

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult