Descoperire uluitoare în bagajul unui pasager, în Aeroportul Hong Kong
Coarnele de rinocer, cu o valoare de piaţă estimată la circa 8 milioane de dolari Hong Kong (în jur de 1,01 milioane de dolari americani), au fost descoperite în două cutii de carton transportate de doi pasageri de sex masculin din Johannesburg, Africa de Sud. Cei doi intenţionau să ajungă pe calea aerului în oraşul Ho Şi Min din Vietnam.
Bărbaţii, în vârstă de 28 de ani, respectiv 33 de ani, au fost interceptaţi şi arestaţi pe aeroport de autorităţile vamale, iar coarnele de rinocer suspecte au fost descoperite în timpul operaţiunii de vămuire.
În vederea descurajării contrabandei şi comerţului ilegal cu specii ameninţate, sancţiunile aplicate de autorităţile din Hong Kong, impuse prin ordonanţa privind protecţia speciilor de animale şi plante aflate pe cale de dispariţie, au fost mărite drastic începând de la 1 mai 2018, notează Xinhua.
Orice persoană care importă, exportă sau are asupra sa specimene de specii pe cale de dispariţie care nu sunt în conformitate cu ordonanţa este pasibilă de o amendă de până la 10 milioane dolari Hong Kong şi închisoare de până la zece ani.
La 8 februarie 2019, doi inculpaţi au fost condamnaţi în Hong Kong la şaisprezece luni de închisoare pentru contrabandă cu aproximativ 24 de kilograme, respectiv 17 kilograme de lemn de agar. Aceasta a fost cea mai severă sentinţă pronunţată până în prezent în conformitate cu această ordonanţă pentru importul ilegal de specii aflate pe cale de dispariţie.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!