Der Spiegel: Starea lui Navalnîi se îmbunătăţeşte. Poate vorbi din nou
Principalul critic la adresa Kremlinului este îngrijit la Spitalul Charite din Berlin după ce a căzut grav bolnav în timpul unui zbor intern luna trecută în Rusia. Germania a cerut Rusiei explicaţii în legătură cu acest caz, deşi Moscova neagă orice implicare.
Der Spiegel a mai scris că protecţia asigurată de poliţia germană pentru Navalnîi a fost sporită, în contextul în care este de aşteptat ca opozantul rus să primească mai mulţi vizitatori după ce starea i s-a îmbunătăţit, potrivit Agerpres.
"Conform surselor Der Spiegel şi Bellingcat (site de investigaţii jurnalistice - n.r.), Navalnîi poate vorbi din nou şi cel mai probabil îşi poate aminti detalii despre leşinul său", a adăugat publicaţia.
"Declaraţiile sale ar putea fi periculoase pentru oamenii din spatele atacului", a precizat Der Spiegel.
În acelaşi timp, premierul italian Giuseppe Conte a declarat joi că preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus că va crea o comisie pentru a investiga otrăvirea lui Navalnîi, mai scrie Reuters.
"Preşedintele Putin mi-a oferit asigurări (într-o discuţie recentă) că Rusia intenţionează să clarifice ce s-a întâmplat şi mi-a spus că va crea o comisie de anchetă şi că este pregătit să colaboreze cu autorităţile germane", a spus Conte într-un interviu pentru ziarul Il Foglio.
"Colaborarea e cel mai bun mijloc de a preveni ca acest eveniment dramatic să afecteze negativ relaţiile dintre UE şi Rusia", a adăugat Conte.