Deputaţii ruşi au adoptat o lege care prevede ”pedepse lungi cu închisoarea” ale ”sabotorilor”. Ce înseamnă asta
Autorităţile ruse au adoptat în 2022 mai multe legi în lupta împotriva oricărei ameninţări percepute la nivel naţional împotriva invaziei şi războiului lansate de către preşedintele rus Vladimir Putin în urmă cu aproape zece luni în Ucraina, conform AFP.
Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, a anunţat într-un comunicat că deputaţii au adoptat miercuri, în a treia şi ultima lectură, un ansamblu de măsuri care vizează ”să ne apere ţara şi cetăţenii de ameninţări teroriste şi de sabotaj”, notează News.ro.
”Federaţia rusă desfăşoară o operaţiune specială, (dar) acceptă în acelaşi timp refugiaţi şi rămâne deschisă intrării şi ieşirii cetăţenilor străini” de pe teritoriul rus, a subliniat, citat într-un comunicat, preşedintele Dumei de Stat Viaceslav Volodin.
”Pedepsirea sabotorilor va fi cât mai dură posibil”, a anunţat el.
Legea - care este necesar să fie adoptată de Consiliul Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului rus şi apoi promulgată de către preşedintele rus Vladimir Putin pentru a intra în vigoare - prevede închisoarea pe viaţă pentru participarea la la activităţi de sabotaj, finanţarea acestora sau recrutarea altor persoane pentru a participa la acestea.
Orice persoană care a intrat într-un grup de sabotaj poate fi pedepsită cu până la zece ani de închisoare, iar persoanele găsite vinovate de complicitate la acte de terorism sau sabotaj pot fi condamnate la maximum 20 de ani de închisoare.
Rusia a fost, în ultimele luni, victima unei serii de incidente - mai ales explozii - în instalaţii militare şi infrastructuri importante, pe care Moascova le atribuie Ucrainei.