Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Deputat acuzat de fraudă, după ce a folosit banii de chirie ca să stea la saună

Scandal în parlamentul finlandez, unde deputatul Ville Vahamaki. este acuzat de fraudă

 

Poliţia finlandeză a lansat o anchetă pentru a stabili dacă un deputat finlandez a fraudat parlamentul ţării sale cu 13.000 de euro, pe care i-a pretins ca alocaţie pentru o locuinţă secundară, dar care era de fapt o saună din Helsinki, relatează vineri Reuters.

Ville Vahamaki, deputat al partidului naţionalist Finlandezii, a difuzat un comunicat în care dezminte că ar fi comis vreo neregulă.

Tabloidul finlandez Iltalehti a scris în iulie că Vahamaki şi un alt membru al parlamentului au solicitat decontarea chiriei pentru o saună pe care le-o pusese la dispoziţie un responsabil din poliţie, la subsolul unui bloc de locuinţe.

"Practic, o folosesc ca spălătorie şi aşa mai departe", a spus atunci Vahamaki.

Citește și
sauna
Două femei au murit după ce au petrecut 8 ore într-o saună

Deputatul este suspectat că a încasat în mod fraudulos de la parlament circa 13.000 de euro, sub formă de alocaţii nejustificate, a menţionat într-un comunicat Biroul naţional de investigaţii finlandez, precizând că acesta a dat deja banii înapoi.

Cazul său urmează să fie analizat de un procuror, în timp ce în privinţa celuilalt membru al parlamentului poliţia nu a găsit motive de a-l considera suspect de fraudă.

Finlanda are în jur de 5,5 milioane de locuitori şi 3 milioane de saune, notează Reuters.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult