Demisie la Casa Albă. Şeful de cabinet al lui Joe Biden ar urma să plece
Potrivit New York Times, Ron Klain "le-a mărturisit colegilor săi de la alegerile intermediare din noiembrie că, după o perioadă istovitoare şi neîntreruptă alături de Biden, datând din campania din 2020, este gata să treacă la altceva".
Plecarea acestui colaborator care deţine una dintre funcţiile cele mai apropiate de preşedinte ar putea interveni după discursul anual al lui Joe Biden privind Starea Uniunii, programat pentru 7 februarie, adaugă cotidianul newyorkez, potrivit Agerpres.
Ron Klain ar urma să demisioneze într-un moment crucial al mandatului. Cel de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite, în vârstă de 80 de ani, ar putea anunţa oficial în săptămânile următoare că va candida pentru funcţia de preşedinte în 2024, în timp ce marele său rival republican Donald Trump, în vârstă de 76 de ani, şi-a depus deja candidatura.
Ron Klain, în vârsta de 61 de ani, a fost şef de cabinet al vicepreşedintelui Al Gore din 1995 până în 1999, apoi al vicepreşedintelui Joe Biden din 2009 până în 2011. În timpul mandatului lui Barack Obama, el a fost coordonator de răspuns al Casei Albe la criza provocată de virusul Ebola.