Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Decizia inedită luată în SUA cu privire la oligarhii ruși

Echipa procurorului special Robert Mueller a luat decizia inedită de a-i chestiona pe oligarhii ruşi care călătoresc în SUA.

Cel puţin un magnat rus a fost oprit la aterizarea avionului său privat la New York pentru a-i fi percheziţionată aparatura electronică, au indicat surse apropiate de anchetă citate joi de CNN, relatează Agerpres.

Un al doilea oligarh rus a fost oprit cu prilejul unei recentei vizite în SUA, dar nu este clar dacă a fost sau nu percheziţionat, a menţionat o persoană informată.

S-a mai aflat că echipa lui Mueller a solicitat informal documente şi o discuţie cu un al treilea oligarh rus care nu s-a deplasat recent în Statele Unite.

Toate aceste situaţii au un element comun: anchetatorii americani vor să ştie dacă au fost sau nu implicaţi magnaţi ruşi în donaţii ilegale, directe sau indirecte pentru campania electorală şi învestirea preşedintelui Donald Trump.

Citește și
serghei skripal, rusia, spion, agent,
Rusia acuză SUA și UK: ”O provocare monstruoasă inventată în mod crud de serviciile de securitate”

Fost director al FBI şi fost procuror federal, Mueller a fost numit în mai 2017 pentru a ancheta asupra unei eventuale înţelegeri secrete între echipa de campanie a lui Trump şi autorităţile ruse.

Interesul anchetatorilor faţă de oligarhii ruşi, despre care nu se aflase până acum, indică faptul că echipa lui Mueller îşi concentrează atenţia asupra potenţialului flux de bani din Rusia către alegerile din SUA. Faptul că în ultimele săptămâni au început să fie abordaţi oligarhi ruşi ar putea semnala că anchetatorii au obţinut deja o serie de dovezi sau documente şi acum ar dori să vadă ce alte informaţii pot obţine de la ruşi prin "interceptarea" lor la venirea în SUA sau prin cooperarea lor benevolă.

Legislaţia SUA le interzice străinilor să facă donaţii pentru campanii politice interne. Sursele CNN nu au dezvăluit numele oligarhilor, dar au prezentat în detaliu interacţiunile lor cu echipa lui Mueller.

Anchetatorii vor să stabilească dacă au existat investiţii ruse în companii sau centre de analiză care dispun şi de comitete de acţiune politică prin care au făcut donaţii pentru campanie, precum şi dacă ruşii bogaţi au recurs la donatori terţi - cetăţeni americani -, pentru a putea finanţa campania şi inaugurarea lui Trump prin intermediul acestora.

Întâlnirile lor cu oligarhi ruşi pe aeroporturi din SUA sunt un semn al tacticilor agresive folosite în anchetă pentru a aborda martori sau persoane de interes. "Procurorilor şi anchetatorilor le place elementul-surpriză, pentru că poţi primi răspunsuri instinctive (şi de multe ori adevărate)", a notat Daniel Goldman, fost procuror federal.

În ianuarie, agenţii FBI l-au oprit şi chestionat la sosirea pe aeroportul internaţional din Washington pe George Nader, specialist în Orientul Mijlociu care a participat în perioada de tranziţie la întâlniri secrete între Emiratele Arabe Unite şi asociaţi ai lui Trump. Nader se afla în Seychelles când omul de afaceri Erik Prince, cunoscut ca fondator al companiei Black Water şi susţinător al lui Trump, s-a întâlnit acolo cu Kirill Dmitriev, director executiv al Fondului guvernamental rus de investiţii directe. Prince, care a discutat la rândul său cu echipa de anchetă a Congresului, a negat că ar fi fost implicat în ceva ilegal.

Potrivit unei alte surse citate de CNN, echipa lui Mueller este interesată de asemenea de câţiva cetăţeni americani născuţi în state exsovietice şi care menţin legături cu ţările natale.

O altă potenţială sursă de informaţii pentru anchetatorii lui Robert Mueller este Rick Gates, fost director adjunct al campaniei lui Trump, acuzat de fraudă financiară şi care s-a angajat să coopereze pe deplin cu ancheta

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult