Decizia Curții Supreme din SUA. O jumătate de stat, rezervație a nativilor americani
Pe baza acestei decizii, instanța a anulat o condamnare pentru viol a unui membru de trib, deoarece locul unde a avut loc fapta trebuie considerat în afara jurisdicţiei penale a statului, transmite Reuters, citat de News.ro.
Judecătorii au decis cu 5 voturi la 4 în favoarea unui bărbat numit Jimcy McGirt şi au fost de acord că locul unde a avut loc violul trebuie recunoscut ca parte a unei rezervaţii, pe baza revendicării istorice a tribului Muscogee (Creek), dincolo de jurisdicţia autorităţilor statului.
Judecătorul conservator Neil Gorsuch a scris decizia, formând o majoritate alături de patru judecători liberali.
În premieră, o mare parte din Oklahoma este considerată rezervație, în mod legal
Decizia înseamnă că, pentru prima oară, cea mai mare parte a estului Oklahomei este considerată în mod legal rezervaţie. Peste 1,8 milioane de oameni trăiesc în teritoriul respectiv, inclusiv aproximativ 400.000 în Tulsa, al doilea mare oraş din Oklahoma.
Într-un comunicat comun, statul, tribul Creek şi alte patru din cele ”Cinci Triburi” (“Five Tribes”) ale Oklahomei au anunţat că ”fac progrese substanţiale” în direcţia unui acord privind o jurisdicţie comună, pe care o vor prezenta guvernului federal. Celelalte triburi sunt Cherokee, Chickasaw, Choctaw şi Seminole.
“Triburile şi statul sunt angajate să implementeze un cadru pentru o jurisdicţie comună care va păstra interesele suverane şi drepturile de auto-guvernare, confirmând în acelaşi timp înţelegerile de jurisdicţie, procedurile, legile şi reglementările care asigură siguranţa publică, economia şi drepturile proprietăţii private”, arată comunicatul.
Conform deciziei, membrii triburilor care trăiesc în interiorul graniţelor rezervaţiei vor fi scutiţi de anumite obligaţii către stat, cum ar fi plata impozitelor către acesta, în timp ce nativii americani găsiţi vinovaţi în instanţele de stat vor putea să conteste sentinţele pe motive de jurisdicţie. De asemenea, triburile vor putea obţine mai multă putere pentru a reglementa vânzările de alcool şi pentru a extinde jocurile de noroc în cazinouri.
Decizia instanţiei a anulat pedeapsa lui McGirt de 1.000 de ani de închisoare, dar acesta se va confrunta probabil cu un nou proces în instanţa federală şi nu în instanţa de stat.
În conformitate cu legislaţia SUA, membrii triburilor care comit infracţiuni pe teritoriu tribal nu pot fi urmăriţi în instanţele de stat şi, în schimb, sunt supuşi legislaţiei penale federale, ceea ce uneori poate fi benefic pentru inculpaţi.
Rezervațiile, create de la începutul secolului 19
Rezervaţiile au fost create începând cu secolul 19, după ce autorităţile americane i-au expulzat pe nativii americani din teritoriile lor tradiţionale.
McGirt, în vârstă de 71 de ani, a executat o pedeapsă cu închisoarea timp de peste două decenii, după ce a fost condamnat în 1997 în comitatul Wagoner din estul Oklahoma, pentru viol, molestarea şi sodomizarea unei fetiţe de 4 ani. McGirt, care nu şi-a contestat vinovăţia în faţa judecătorilor, a atacat o hotărâre din 2019 a unei instanţe de apel a statului în favoarea Oklahomei.
McGirt este membru al tribului Seminole. Fapta a avut loc pe un teren revendicat istoric de tribul Creek.
Se punea problema dacă teritoriul tribului Muscogee (Creek), unde a fost comisă fapta, ar trebui să fie considerată o rezervaţie nativă americană sau dacă Congresul a eliminat acest statut în momentul în care Oklahoma a devenit stat în 1907.
Oklahoma a susţinut că tribul Creek nu a avut niciodată o rezervaţie. Şi chiar dacă a existat, statul şi administraţia preşedintelui Donald Trump au susţinut că aceasta a fost eliminată de Congres.
Judecătorii au analist date istorice complexe, care a început cu relocarea forţată de către guvernul american a nativilor americani, inclusiv tribul Creek, în Oklahoma, într-un eveniment traumatic din secolul 19 cunoscut sub numele de ”drumul lacrimilor”.
O rezervaţie este un teren administrat de un trib din subordinea Biroului Federal al Afacerilor Indiene şi, în general, este scutită de jurisdicţia statului, inclusiv de impozite.
Sursa: News.ro
Etichete: SUA , curtea suprema , oklahoma , rezervatie
Dată publicare: 10-07-2020 08:50