De ce se aflau în Israel cele două ostatice americane eliberate, mamă și fiică. Gestul emoționant făcut de fratele tinerei
Your browser doesn't support HTML5 video.
O mamă și o fiică, de naționalitate americană, au fost eliberate ca urmare a medierii Qatarului. Însă, Israelul spune că numărul ostaticilor deținuți de Hamas în Gaza este acum 210 și familiile au fost notificate.
”Încercăm să eliberăm mai mulți ostatici, dar vom lupta până la victorie”, spune premierul Beniamin Netaniahu, care ar putea ordona oricând începerea invaziei terestre în Fâșia Gaza.
Hamas susține că le-a eliberat pe Judith și Natalie Raanan din rațiuni umanitare. Și a difuzat imagini cu mama și fiica de 18 ani când erau preluate de reprezentanți ai Crucii Roșii și apoi duse dincolo de graniță, în Israel.
Cele două femei au cetățenie americană și sunt din Chicago. Dar, acum două săptămâni, au fost răpite de teroriști dintr-un kibuț din sudul Israelului, unde veniseră în vizită la rude.
Uri Raanan, tatăl lui Natalie Raanan: ”Am vorbit cu fiica mea mai devreme și vocea îi sună foarte bine. Arăta foarte bine. Mama ei are o mică zgârietură pe mână, dar mi-a spus că nu e mare lucru. E bine și ea. Sper să le pot vedea pe amândouă săptămâna viitoare. Săptămâna viitoare este ziua lui Natalie, pe 24. Și vom sărbători ziua ei aici, la mine acasă”.
Been Raanan, frate vitreg: ”A fost un șoc complet când am aflat despre Natalie și Judith. Sentimente amestecate, fericire, tristețe și vină, pentru că sunt atât de mulți oameni care trebuie salvați. Mi-am făcut un tatuaj pe braț pentru Natalie, acum două zile, ca să fim din nou împreună, curând”.
Un corespondent NBC a aflat că printre americanii răpiți de Hamas se află și rude de-ale saleUri Raanan: ”Plecase în Israel s-o sărbătorească pe bunica ei, care împlinea 85 de ani și pentru o vacanță în Israel. Era în kibuț pentru trei zile. Atunci au răpit-o”.
Acum două zile, un corespondent veteran al televiziunii NBC în Orientul Mijlociu mărturisea - cu vocea gâtuită de emoție - ca tocmai aflase că printre ostatici sunt și rudele sale. Chiar Natalie și Judith.
”Martin Fletcher, fost corespondent NBC în Orientul Mijlociu: Hamas folosește ostaticii pentru războiul psihologic. Doi dintre membrii familiei soției mele sunt printre ostatici... Reporter: Îmi pare atât de rău... Martin Fletcher: Pentru mine e personal. Natalie și Judith sunt din Illinois. Sunt americance. O vizitau pe bunica, ca s-o sărbătorească la împlinirea a 85 de ani. Ultima oară au fost văzute cu mânile legate, târâte de teroriștii Hamas”.
Familia sărbătorește acum revenirea celor două ostatice, dar alte 10 rude sunt în continuare ținute în captivitate de teroriștii Hamas.
Zeci de familii îndurerate s-au adunat în centrul orașului Tel Aviv și au amenajat o masă cu scaune goale, simbolizând fiecare persoană luată ostatică ce lipsește de la cina de Shabat, cel mai sfânt moment al săptămânii, în tradiția ebraică.
Danny Miran, tatăl unui bărbat răpit din kibuțul Nahal Oz: "Nepoata mea a început să plângă. Striga: „Tati, tati!”. Dar nimeni nu l-a ajutat. Soția lui i-a spus: „Te iubesc, ai grijă de tine și nu încerca să fii un erou”. Atunci a fost ultima dată când a fost văzut fiul meu".
Declarația ciudată a lui Joe BidenAntony Blinken: ”Salutăm eliberarea lor (Judith și Natalie Raanan), împărtășim bucuria pe care o simt familiile, prietenii și cei dragi lor. Cu toate acestea, încă mai sunt 10 americani cărora nu li se cunosc destinele în acest conflict. Știm că unii dintre ei sunt ținuți ostatici de Hamas, alături de aproximativ 200 de alți ostatici, captivi în Gaza”.
Și președintele Biden a vorbit le telefon cu Judith și Natalie - și le-a transmis că "vor avea întreaga susținere a Guvernului american în timp ce se recuperează după această încercare teribilă", dupa cum a transmis Casa Albă.
Însă felul cum a răspuns președintele Biden, mai târziu, pe scara avionului, la o întrebare a reporterilor, a provocat imediat controverse.
”Reporter: Ar trebui ca Israelul să amâne invazia terestră până când vor fi eliberați mai mulți ostatici? Joe Biden: Da”.
Ulterior, Casa Albă a venit cu o explicație pentru a clarifica remarca președintelui Biden. Directorul de comunicare a declarat că președintele era departe, nu a auzit întrebarea completă și că întrebarea suna ca și cum ar fi fost: ”Doriți să vedeți eliberarea altor ostatici?”. Biden nu a făcut și nu a vrut să facă altfel de comentarii - a subliniat Casa Albă.
”Qatarul este foarte, foarte folositor”Oricum, Israelul se confruntă acum cu o dilemă. După eliberarea primilor doi ostatici, ar putea urma și eliberarea altora, prin negocieri.
Însă, odată ce ar fi pornită incursiunea terestră în Fâșia Gaza, ar fi mult mai dificil pentru Qatar - sau oricare alți mediatori, să mai negocieze.
Qatarul a jucat un rol cheie în eliberarea lui Judith și Natalie Raanan. Este țara care are legături atât cu Occidentul, găzduind și o mare baza aeriană americană, cât și cu Hamas și Iran.
David Petraeus: ”Acesta ar putea fi un gest umanitar, de salutat, sau ar putea fi un truc al unei grupări care a comis unul dintre cele mai barbare și îngrozitoare atacuri din istoria omenirii. (Qatarul) este foarte, foarte folositor în acest gen de situații. Ei au canale de comunicare cu Iranul, îi găzduiesc pe unii dintre liderii politici Hamas. Încearcă să fie corecți cu toate părțile. Și, ocazional, asta este frustrant pentru noi”.