Datele personale ale tuturor alegătorilor unei țări, expuse de o aplicație
"Odată ce a devenit clar că firma nu a îndeplinit standardul de securitate aşteptat, Likud a contactat a companie de top specializată în securitatea informaţiilor, care va desfăşura verificări riguroase", a spus un purtător de cuvânt.
El a adăugat că aplicaţia 'Elector', aflată în centrul scurgerii de date, vine de la un furnizor extern şi îşi oferă serviciile către alte părţi.
Autoritatea de Protecţie a Confidenţialităţii din Israel a precizat că investighează o companie suspectată că a permis scurgerea de informaţii despre votanţi.
Cotidianul Haaretz a relatat în această săptămână că Likud a încărcat întregul registru de votanţi în aplicaţie, ceea ce a permis descărcarea rapidă a numelor, adreselor şi a numerelor de telefon de la 6,5 milioane de votanţi.
Dezvoltatorul aplicaţiei a declarat pentru Haaretz că a fost vorba de un "incident izolat" şi că de atunci măsurile de securitate au fost îmbunătăţite.
În Israel urmează să aibă loc la 2 martie un al treilea rând de alegeri într-un an, lucru fără precedent, după ce guvernul a ajuns în criză politică.
Un bloc de partide de dreapta şi religioase, condus de premierul Benjamin Netanyahu din partea Likud, şi un bloc de partide de centru şi arabe se află într-un blocaj care riscă să rămână neschimbat şi după aceste noi alegeri.