Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Data la care se renunţă la ora de vară, decisă luni de miniştrii Transporturilor din UE

2019 ar trebuie să fie ultimul an în care ora se schimbă obligatoriu, însă calendarul precis al măsurilor în acest sens ar uma să fie dezvăluit abia acum.

Miniştrii Transporturilor din ţările Uniunii Europene vor prezenta calendarul reformei schimbării orei de vară, după ce majoritatea cetăţenilor europeni s-au pronunţat pentru renunţarea la schimbarea orei, scrie Le Figaro.

În septembrie, Comisia Europeană a propus, oficial, renunțarea la practica trecerii de la ora de vară la ora de iarnă. În discursul său despre starea Uniunii Europene președintele Jean-Claude Juncker a declarat atunci că statele membre trebuie să decide singure dacă rămân la ora de vară sau adoptă ora de iarnă. Miniştrii Transporturilor din UE s-au reunit o lună mai târziu în Austria şi au recomandat ca termenul de aplicare să fie amânat pentru a se ajunge la un acord între statele membre. Suedia, Marea Britanie şi Polonia vor să rămână la sistemul actual.

Dacă unele ţări UE vor menţine ora de vară, iar altele vor renunţa la ea, transporturile, mai ales cele aeriene, vor fi afectate, susţin oficialii.Miniştrii Transporturilor ar trebui să anunţe un calendar precis luni, 3 decembrie. Deşi comisarul european Violeta Bulc a recunoscut că e nevoie de mai mult timp, obiectivul rămâne anul 2019.

Teoretic, ultima trecere obligatorie la ora de vară ar trebui să aibă loc duminică, 31 martie 2019. Comisia Europeană a oferit libertatea alegerii “o dată pentru totdeauna” a uneia dintre cele două opţiuni. Propunerea Comisiei va fi examinată de Parlamentul European și de Consiliul European, şi fiecare dintre cele două instituţii trebuie să-şi dea acordul. Pentru a permite o tranziție fără probleme, conform propunerii Comisiei, fiecare stat membru ar trebui să comunice, până în aprilie anul viitor, dacă intenționează să aplice în mod permanent ora de vară, respectiv pe cea de iarnă.

Citește și
Ceas, ora de vara
Ce se întâmplă din 2019 cu trecerea la ora de vară. Anunțul Comisiei Europene

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult