Cutremurător. Soldații ruși au răpit 46 de copii de la un orfelinat, când au fugit din Herson. I-au folosit ca scuturi
Galerie foto
Într-o sală aflată în subsolul Bisericii Baptiste Calvari din Herson se află, acum, saltele goale și multe perne care - până nu de mult - au fost folosite pe post de paturi improvizate.
Timp de șapte luni, acolo au dormit 46 de bebeluși și copii mici ucraineni, toți orfani, până când i-au luat rușii.
Herson a fost primul oraș important care a căzut în mâinile invadatorilor. Iar orfelinatul din Herson, unde se află în îngrijire copii cu vârste de la 4 luni la 4 ani, a fost foarte aproape de luptele dintre ruși și ucraineni.
„Au fost bătălii, explozii, elicoptere și avioane zburând deasupra noastră”, a declarat pastorul bisericii, Fedir Kozninec, pentru Newsy.
Dar, și mai terifiant, rușii au început să vâneze copii. Așa că orfelinatul i-a luat pe cei mai mici și i-a ascuns în subsolul Bisericii Koznincec. Unii tocmai începuseră să meargă, spune el.
Condițiile erau spartane, dar locul erau îngrijit și.. protejat – sau cel puțin așa credeau ei. Apoi, într-o zi, rușii au venit după copii. Mai întâi i-au forțat să se întoarcă la orfelinat, apoi i-au răpit.
”Rușii au fost atacați cu înverșunare de armata Ucrainei”, spune Kozninec. „Așa că au adunat copiii în autobuze și i-au pus într-o coloană de autovehicule cu lansatoare de rachete gradate, folosindu-i ca scuturi umane”.
Și, din cauza relatărilor zilnice despre ororile războiului, aceste răpiri abia dacă au fost remarcate de public.
Pe Telegram, guvernatorul regiunii Herson a transmis că rușii au dus copiii în Crimeea și a cerut întoarcerea lor: ”Micii ucraineni reținuți ilegal de ruși trebuie să se întoarcă pe teritoriul ucrainean cât mai curând posibil!” a afirmat guvernatorul.
Potrivit Newsy, peste 8.000 de copii au fost luați de ruși, până acum. Răpirea copiilor ucraineni și transportarea lor Rusia este una dintre cele mai grave crime de război de care sunt acuzați rușii.
„Ucraina nu va fi cucerită, pentru că poporul nostru nu se va preda, iar copiii noștri nu vor deveni proprietatea invadatorilor”, a declarat președintele Zelenski în iunie.