Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cutremur cu magnitudinea 6,5, produs în nord-estul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea 6,5 a lovit nord-estul Japoniei la începutul zilei de luni, fără a fi lansat vreun avertisment de tsunami, informează Kyodo şi DPA.

Centrul seismic al cutremurului care a zguduit regiunea la ora 2:23 am (17.23 GMT duminică) a fost localizat în afara prefecturii Aomori, la o adâncime de 43 kilometri, a precizat Agenţia meteorologică niponă.

Potrivit Kyodo, seismul a fost resimţit şi în anumite părţi din Hokkaido, cea mai nordică insulă a Japoniei.

Nu au existat relatări imediate despre victime sau pagube materiale.

Japonia se află la convergenţa a patru plăci tectonice şi găzduieşte peste 100 de vulcani activi.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult