Cutremur cu magnitudinea 6,1, joi după-amiază. În ce zonă a fost resimțit
Nu există riscul de producere a unui tsunami, informează Reuters, citată de Agerpres.
Potrivit aceleiaşi agenţii, epicentrul seismului s-a aflat pe uscat la o adâncime de 75 de kilometri, iar cutremul a fost resimţit în Kupang, un oraş din provincia East Nusa Tenggara, aflată în partea vestică a insulei Timor.
Christa Elim, o locuitoare din Kupang, a dezvăluit că ea şi soţul ei au ieşit în fugă dintr-un magazin după ce au simţit primele zguduituri ale pământului.
„A fost destul de puternic. L-am simţit de două ori, era ca şi cum am fost împinsă de pe un scaun”, a declarat ea prin telefon.
Nu există relatări despre pagube materiale şi victime omeneşti în zonele afectate de acest cutremur de pământ, inclusiv în Kupang, a precizat filiala locală a Agenţiei indoneziene pentru misiuni de căutare şi salvare.
Iniţial, BMKG estimase că seismul a avut magnitudinea de 6,2.
Indonezia se află în regiunea aşa-numitului „Cerc de Foc al Pacificului”, o zonă activă din punct de vedere seismic, în care mai multe plăci tectonice se întâlnesc, provocând un număr mare de cutremure şi activitate vulcanică.