Curtea Supremă: Trump poate folosi 2,5 miliarde de dolari din bugetul Armatei pentru zid
„Uau! O victorie mare pentru zid. Curtea Supremă a Statelor Unite a anulat interdicţia unei curţi inferioare" autorizând continuarea zidului la frontiera sudică, s-a felicitat imediat pe Twitter liderul de la Casa Albă, potrivit AFP, citat de Agerpres.
În luna mai, un judecător federal a blocat provizoriu decizia preşedintelui Donald Trump de a utiliza 2,5 miliard de dolari din fondurile Pentagonului pentru construcţia zidului.
Preşedintele SUA a invocat existenţa unei „urgenţe naţionale" pentru a putea recurge la aceste fonduri destinate armatei în scopul avansării lucrărilor de construire a zidului, ocolind astfel refuzul de finanţare din partea Congresului american.
Pentru majoritatea judecătorilor Curţii Supreme - care a dat câştig de cauză conservatorilor - reclamanţii nu pot contesta atribuirea acestor fonduri deoarece „în acest stadiu, guvernul a făcut suficient dovada" fundamentării argumentelor sale.
Dar cei care se opun proiectului susţinut de preşedinte nu intenţionează să se resemneze, iar acordarea acestor fonduri ar putea să fie doar temporară.
ACLU, o organizaţie puternică de protejare a drepturilor civice, a reacţionat rapid vineri, anunţând într-un comunicat o iniţiativă pe lângă Curtea de apel în scopul „restabilirii blocării permanente a construirii unui zid frontalier ce utilizează fonduri militare neautorizate".
„Populaţiilor de la frontieră, mediului şi separării puterilor din Constituţia noastră li s-ar aduce o atingere permanentă dacă Trump ar scăpa de pe urma jefuirii fondurilor militare pentru un zid frontalier xenofob pe care Congresul l-a refuzat", a declarat Dror Ladin, avocatul ACLU.
Controversa privind fondurile destinate construirii zidului a determinat la începutul anului închiderea parţială a administraţiei federale timp de 35 de zile, perioadă ce a reprezentat un record în istoria SUA.
Construirea unui zid care să stăvilească valurile de imigranţi clandestini provenind din America Centrală reprezintă una din promisiunile importante făcute de Donald Trump electoratului său.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!