Cursa pentru succesorul lui Boris Johnson a fost lansată oficial. Cine sunt cei opt candidaţi
Fostul ministru al finanţelor, Rishi Sunak; fostul ministru al apărării, Penny Mordaunt; şefa diplomaţiei Liz Truss şi deputatul Tom Tugendhat au obţinut fără probleme cele 20 de susţineri necesare pentru a deveni oficial candidaţi la funcţia de preşedinte al Partidului Conservator şi prin urmare la postul de prim-ministru, a anunţat, marţi, Comitetul 1922, grup parlamentar conservator însărcinat cu stabilirea regulilor scrutinului.
Noul ministru al finanţelor, Nadhim Zahawi; consiliera juridică a guvernului, Suella Braverman; fostul secretar de stat pentru Egalitate, Kemi Badenoch şi fostul ministru al sănătăţii, Jeremy Hunt, sunt, de asemenea, în cursă, informează Agerpres, care citează AFP şi Reuters.
Boris Johnson a demisionat joi, 7 iulie, după ce în jur de 60 de membri ai executivului său şi-au înaintat demisiile, ca semn de protest în contextul numeroaselor scandaluri în care a fost implicat premierul. Cu toate acestea, Boris Johnson va rămâne premier până când va fi cunoscut succesorul lui, pe 5 septembrie.
Misiune grea pentru cei opt candidațiÎncepând de miercuri, cei opt candidaţi vor trebui să ralieze 30 de deputaţi cauzei lor dacă doresc să treacă de primul tur de vot. Un al doilea tur este prevăzut să aibă loc joi şi un altul, dacă va fi necesar, va avea loc vineri.
Obiectivul este să nu fie mai mult de doi candidaţi înainte de vacanţa parlamentară, care începe pe 22 iulie. Numele viitorului premier al Regatului Unit va fi cunoscut în septembrie, în urma unui vot final deschis membrilor partidului.
Rishi Sunak şi Penny Mordaunt, favoriții caselor de pariuriMarţi dimineaţa erau 11 candidaţi pentru a-i lua locul lui Boris Johnson, însă trei dintre ei, printre care fostul ministru al sănătăţii, Sajid Javid, s-au retras pe măsură ce se apropia termenul limită pentru depunerea candidaturilor.
Casele de pariuri îi plasează pe Rishi Sunak şi pe Penny Mordaunt pe picior de egalitate, urmaţi de Liz Truss.
Citește și: O banană lipită pe un perete, motiv de scandal între doi artiști. Disputa va fi tranșată la tribunal
Atunci când şi-a lansat marţi candidatura, Sunak a evitat să-l critice pe Johnson, refuzând să-l "diabolizeze pe Boris, să-i exagereze greşelile şi să-i nege eforturile".
Sursa: Agerpres
Etichete: boris johnson , succesor lui boris johnson
Dată publicare: 12-07-2022 22:36