Cum vor participa prinții William și Harry la funeraliile Prințului Philip. Decizia luată de Regină
Your browser doesn't support HTML5 video.
Vor fi doar 30 de participanţi la slujba de înmormântare, între care cei patru copii și nepoţii, dar şi trei rude ale prințului din Germania. Toți vor purta măști, vor păstra între ei distanţa de siguranţă sanitară și nu vor intona imnuri în cursul slujbei, aşa cum prevăd normele de sănătate publică, din cauza pandemiei.
Venit să-şi sprijine mama în ultimele ore ale despărţirii de parterenul ei de-o viaţă, prinţul de Walles a intrat pe porţile domeniului Windsor chiar în timp ce un regiment călare făcea ultimele repetiţii în vederea ceremoniilor de mâine.
Flancat de prieteni apropiaţi ai ducelui de Edinburgh şi de reprezentanţi ai Marinei şi Aviaţiei Regale, sicriul prinţului Philip va fi transferat din castel până la capelă Saint George cu un automobil Land Rover personalizat. Chiar soţul reginei a participat la realizarea designului special al acestuia.
Prinţii Charles, Andrew, Edward, prinţesa Anne, dar şi nepoţii ducelui de Edinsburgh, prinţii William şi Harry, vor urma pe jos maşina mortuară. Regina nu va particcipa la procesiune, ci va parcurge distanţa într-o maşină.
Ca să elimine orice diferenţă între William şi Harry, regina Elisabeta a II-a a decis ca toţi membrii familiei regale să fie îmbrăcaţi în haine civile.
Sarah Gristwood, istoric: „A fost cel bun compromis, dar e păcat, ţinând seama că Prinţul Philip a avut o carieră glorioasă în Marina Regală”.
Max Foster, corespondent CNN: „Îi vom vedea pe prinţii Harry şi William la funeralii, dar nu vor fi chiar unul lângă altul, ci în linie, separaţi de Peter Phillips, vărul lor”.
Pe de altă parte, mai scrie presa, regina va avea un moment în care va fi singură alături de soţul mult iubit înainte de a se alătura procesiunii funebre.
Max Foster, corespondent CNN: „Este o mare atenţie, aici, asupra reginei, care a ţinut să aibă un ultim moment personal, când să fie singură alături de cel care i-a fost soţ timp de 73 de ani”.
Ducele de Edinburgh şi-a plănuit cu precizie militară funeraliile menite să arate legătura lui specială cu armata.
Alastair Bruce, comentator Sky News: „Va fi evenimentul pe care şi l-ar fi dorit ducele: măsurat, ordonat, disciplinat, cel mai bun omagiu pe care i l-ar fi putut aduce forţele armate”.
Conform Palatului Buckingham, regina a avut de luat „unele decizii foarte dificile” pentru selectarea celor care vor lua parte la funeralii. De pe „listă scurtă” lipsesc stră-nepoţii, incluzându-i aici pe prinţul George şi prinţesa Charlotte. S-a făcut, în schimb, loc pentru trei rude din Germania ale ducelui.
Sarah Gristwood, istoric: „Când s-a căsătorit cu prinţesa Elizabeta, s-a avut grijă ca Philip să fie prezentat cât mai britanic cu putinţă. A renunţat la cetăţenia greacă, la religia ortodoxă. Surorile lui nici n-au putut veni la nuntă, pentru că războiul abia se terminase şi ele erau căsătorite cu prinţi germani. Dar e limpede că, spre sfârşitul vieţii, ducele a vrut să reînnoade legăturile cu familia lui”.
Max Foster, corespondent CNN: „Este multă atenţie asupra tensiunilor din familia regală. Însă, aşa cum subliniază Palatul, aici nu este vorba despre tensiunile din familie. Funeraliile înseamnă doliu, dar şi o celebrare a vieţii îndelungate a prinţului Philip, o privire către multele lui asocieri militare, care vor fi reflectate în ceremonie, la fel ca întreprinderile caritabile pe care le-a patronat”.
Sursa: Pro TV
Etichete: prințul Harry , William prinț de Wales , printul philip
Dată publicare: 16-04-2021 18:03