Cum transporta un român BMW-ul din Marea Britanie în România. Polițiștii l-au oprit imediat
Șoferul de 31 de ani a rămas fără o roată pe în timp ce se deplasa pe autostrada A3, între Höchstadt-Nord și Pommersfelden. Acesta a băgat roata în mașina pe care o transporta și și-a continuat drumul, cu o viteză redusă, de 50 de km/h, potrivit polițiștilor nemți.
Însă bărbatul a fost oprit de polițiști în apropiere de Erlangen, care pe lângă problemele tehnice au mai descoperit că acesta nu avea nici permis de conducere valabil pentru remorcă.
Polițiștii i-au spus bărbatului că nu își poate continua drumul în aceste condiții și i-au transmis să oprească la o parcare de TIR-uri din apropiere. Însă românul a avut o reacție nervoasă și a plecat mai departe către Romînia, ignorând avertismentul polițiștilor.
Însă șoferul nu a ajuns foarte departe, deoarece a fost oprit de un alt echipaj de poliție, care i-a făcut dosar penal pentru conducere fără un permis corespunzător, daune materiale și furt, deoarece nu a putut dovedi că a cumpărat autoturismul.
De asemenea, remorca a fost dusă într-o zonă sigură, aflată sub coordonarea Poliției.