Cum şi-a construit un imperiu imobiliar în Occident fiica unui dictator. Iubitul, folosit pe post de paravan
Gulnara Karimova a fost considerată, o lungă perioadă de timp, succesoarea în funcţie a tatălui său, Islam Karimov, care a condus Uzbekistanul din 1989 până când a murit, în 2016.
Apoi, în 2014, ea a dispărut brusc din peisajul public, relatează site-ul bbc.com, citat News.ro.
Ulterior s-a aflat că a fost reţinută pentru acuzaţii de corupţie, în timp ce tatăl ei era încă la putere şi că a fost condamnată, în decembrie 2017. În 2019, ea a fost trimisă la închisoare pentru că a încălcat termenii arestului la domiciliu.
Procurorii au acuzat-o că făcea parte dintr-un grup infracţional care controla active de peste 1 miliard de dolari în 12 ţări, inclusiv în Regatul Unit, Rusia şi Emiratele Arabe Unite.
Însă între timp, Karimova şi asociaţii săi vânduseră deja o parte din proprietăţile care ar fi fost achiziţionate cu bani provenind din corupţie.
"Unul dintre cele mai mari cazuri de corupţie din toate timpurile"Freedom For Eurasia a cercetat registrele de proprietate şi de cadastru identificând cel puţin 14 proprietăţi achiziţionate înainte de arestarea ei, cu fonduri presupus suspecte, în diferite ţări, între care Marea Britanie, Elveţia, Franţa, Dubai şi Hong Kong.
"Cazul Karimova este unul dintre cele mai mari cazuri de mită şi corupţie din toate timpurile", spune Tom Mayne, cercetător la Universitatea din Oxford, unul dintre autorii raportului Freedom For Eurasia intitulat "Who Enabled the Uzbek Princess?" (Cine a permis accesul prinţesei uzbece? - n.r.), care urmează să fie publicat marţi, 14 martie.
Raportul Freedom For Eurasia menţionează că firme din Londra şi din Insulele Virgine Britanice au fost folosite de Karimova sau de asociaţii săi pentru a cheltui sume uriaşe provenite din corupţie achiziţionând proprietăţi şi avioane private. Fiica dictatorului uzbec a cheltuit 240 de milioane de dolari pe proprietăţi, de la Londra la Hong Kong, raportului.
Firme de contabilitate din Londra şi din Insulele Virgine Britanice au acţionat pentru companiile britanice implicate în aceste tranzacţii, ceea ce ridică noi dubii cu privire la eforturile Regatului Unit de a combate averile ilegale, notează BBC.
Raportul Freedom House arată că uşurinţa cu care Karimova a obţinut proprietăţi în Marea Britanie este "îngrijorătoare". De mult timp, autorităţile britanice sunt acuzate că nu fac suficiente eforturi pentru a-i împiedica pe infractorii de peste hotare să se folosească de proprietăţi britanice pentru a spăla bani. Pe de altă parte, nu există niciun indiciu că cei care au acţionat în numele companiilor legate de Karimova ar fi ştiut că sunt ale ei sau că sursa fondurilor ar fi fost dubioasă. Nimeni dintre cei care au furnizat aceste servicii în Regatul Unit nu a fost investigat sau amendat, precizează BBC.
Raportul se concentrează asupra a cinci proprietăţi cumpărate în Londra şi în împrejurimi, a căror valoare este estimată acum la 50 de milioane de lire sterline: trei apartamente în Belgravia, la vest de Palatul Buckingham, o casă în Mayfair şi un conac în Surrey, în valoare de 18 milioane de lire sterline, cu un lac privat pentru plimbări cu barca.
Două dintre apartamentele din Belgravia au fost vândute în 2013, înainte ca Karimova să fie reţinută. În 2017, casa din Mayfair, conacul din Surrey şi un al treilea apartament din Belgravia au fost puse sub sechestru de Serious Fraud Office, instituţia anticorupţie din Regatul Unit.
Și-a folosit iubitul pe post de paravanIubitul Karimovei, Rustam Madumarov, şi alte persoane despre care se presupune că sunt asociaţi ai acesteia au fost menţionate în documentele oficiale drept "beneficiarii efectivi" - un termen juridic pentru persoana care deţine în cele din urmă controlul - ai unor societăţi cu sediul în Regatul Unit, Gibraltar şi Insulele Virgine Britanice. Dar raportul spune că aceştia erau doar nişte paravane pentru Karimova, care a folosit firmele pentru a spăla sute de milioane de dolari.
Serviciile de contabilitate pentru două companii din Marea Britanie legate de Karimova - Panally Ltd şi Odenton Management Ltd - au fost furnizate de SH Landes LLP din Londra. La sfârşitul lunii iulie 2010, SH Landes a încercat să înregistreze sau să achiziţioneze o altă societate. Scopul era de a achiziţiona un avion privat pentru aproximativ 40 de milioane de dolari, Madumarov fiind înscris ca beneficiar real. De fapt, potrivit raportului, în spatele achiziţiei se afla Karimova.
Când a fost întrebată la vremea respectivă despre sursa fondurilor beneficiarului, compania SH Landes a răspuns: "Credem că întrebarea referitoare la averea personală nu este relevantă în această situaţie". Firma cu sediul la Londra a declarat ulterior că averea lui Madumarov provine parţial de la o companie de telefonie mobilă cu sediul în Uzbekistan, Uzdonrobita. Şi în acest caz se ridică suspiciuni, fiind foarte posibil ca şi această companie să aibă legătură cu Gulnara Karimova. Încă din 2004, un articol din Moscow Times susţinea că fiica dictatorului uzbec ar fi deturnat 20 de milioane de dolari de la Uzdunrobita prin intermediul unor facturi false. De asemenea, un fost consilier a acuzat-o pe Karimova de "şantaj".
Pentru că a fost o tranzacţie de mare valoare legată de o jurisdicţie cu risc ridicat, Uzbekistan, raportul susţine că SH Landes ar fi trebuit să facă verificări amănunţite ale antecedentelor clienţilor pentru a se asigura că sursa fondurilor era legitimă şi nu provenea din activităţi infracţionale.
SH Landes a prezentat, de asemenea, situaţiile financiare din 2012 pentru Panally Ltd. Raportul afirmă că, în septembrie 2013, acestea au fost semnate de un asociat apropiat al Gulnarei Karimova, Gaiane Avakian, pe atunci în vârstă de 30 de ani. În anul precedent, BBC relatase că Avakian era beneficiarul real înregistrat al Takilant, o companie din Gibraltar, aflată în centrul unui scandal de fraudă şi corupţie de milioane de dolari, la nivel înalt, în Uzbekistan.
"SH Landes LLP nu a fost niciodată angajată de Gulnara Karimova. SH Landes LLP a acţionat în numele lui Rustam Madumarov. SH Landes LLP a obţinut diligenţa necesară pentru toţi clienţii săi, iar autorităţile de reglementare relevante au fost notificate şi ţinute la curent", a declarat compania pentru BBC.
Tom Mayne de la Freedom For Eurasia spune însă că uşurinţa aparentă cu care Karimova a reuşit să cumpere atât de multe proprietăţi în Marea Britanie este îngrijorătoare. "Abia în 2017 autorităţile au luat măsuri, la ani de zile după ce alte ţări îngheţaseră deja conturile bancare şi proprietăţile care îi aparţineau", a arătat el.