Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum prezintă media maghiară protestele masive la adresa lui Viktor Orban. ”Manifestație pentru protecția copiilor”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Presa maghiară afiliată puterii a prezentat protestele masive anti-Orban de la Budapesta ca fiind o ”manifestație pentru protecția copiilor”. Aceasta recunoaște însă că sute de manifestanți ”s-au îmbrâncit cu poliția” la sediul Fidesz.  

Manifestația uriașă de vineri seară din Budapesta, unde peste 10.000 de oameni au protestat la adresa premierului Viktor Orban, a fost prezentată sâmbătă de către presa maghiară apropiată puterii ca fiind ”o manifestație pentru protecția copiilor”.

Agenția de presă Hirado insistă asupra declarației unui participant, care este citat spunând că nu este acolo pentru a dărâma guvernul.

”Afară, acum, se plimbă monştri - o demonstraţie pentru victime, copii şi o societate sănătoasă", sub acest generic a avut loc, vineri, la orele înaintate ale serii, un protest organizat de civili, la Budapesta, în Piaţa Eroilor”- scrie Hirado.

Potrivit sursei citate, ”demonstraţia a fost organizată de creatori de conţinut online care, potrivit anunţului făcut, au iniţiat o demonstraţie, deoarece consideră că este important să li se audă vocile în apărarea victimelor, a transparenţei, a decenţei umane şi a dialogului social onest.

Citește și
viktor orban
Orban spune că Ucraina ar trebui să rămână o "zonă tampon" între Rusia și Occident: „Este cea mai bună perspectivă”

La începutul evenimentului, Márton Gulyás, gazda „protestului social”, le-a mulţumit participanţilor pentru că susţin apărarea victimelor şi reforma necesară protecţiei copilului.

Zsolt Osváth, care a precizat că şi el a crescut într-un centru de plasament, a declarat că doreşte să atragă atenţia asupra unor probleme sistemice, „probleme dintre care cazul de graţiere nu este decât vârful icebergului”. Centrul de plasament nu va putea niciodată să înlocuiască familia, statul însă trebuie să facă tot posibilul astfel încât absenţa familiei măcar să nu doară aşa de tare, a afirmat acesta.

Zsolt Osváth a subliniat că nu se află aici pentru a răsturna un guvern şi pentru a cere demisia miniştrilor. Deşi, nu este totuna cine ia deciziile, acum, însă, sunt mult mai importanţi cei pentru care trebuie luate deciziile”.

”Imposibilitatea homosexualilor de a adopta copii nu reprezintă protecția copiilor”

Agenția ungară prezintă însă și declarații critice la adresa Guvernului Orban și a autorităților statului.

”Un guvern responsabil nu protejează copiii doar cu anunţuri pe panourile publicitare. Înfolierea cărţilor cu tematica de gen, sacţionarea librăriilor şi imposibilitatea homosexualilor de a adopta copii nu reprezintă protecţia copiilor, a declarat Zsolt Osváth, care a cerut Guvernului ungar să revizuiască legile privind protecţia copiilor.

Orsi Tapasztó, creator de conţinut digital, a vorbit în calitate de părinte adoptiv. Ea a subliniat că în Ungaria există 7.000 de copii care trăiesc în centre de plasament, iar cei mai mulţi dintre ei nu îşi vor găsi niciodată o familie. Ea a mulţumit educatorilor care lucrează în centrele de plasament şi care îi învaţă pe copii să iubească şi le redă capacitatea de a avea încredere.

Aceasta a făcut apel la factorii de decizie să asigure ca toţi copiii să poată trăi în siguranţă, iar toate centrele de plasament să fie „locuri impecabile”. De asemenea, a atras atenţia asupra lipsei de profesionişti în domeniul protecţiei copilului şi asupra necesităţii de a avea încă 2 000 de părinţi adoptivi”.

Ciocniri cu poliția la sediul Fidesz

La final, Hirado amintește un aspect inedit: sute de protestatari, despre care a spus că nu protestau la adresa puterii, s-au îmbrâncit cu polițiștii care păzeau sediul Fidesz, partidul de guvernământ al lui Viktor Orban.

”După încheierea demonstraţiei, sute de participanţi s-au deplasat din Piaţa Eroilor pe strada Lendvay, la sediul Fidesz, unde, pentru o vreme, s-au îmbrâncit cu poliţia care proteja sediul”, încheie Hirado.

Reamintim că zeci de mii de unguri au protestat vineri seara în centrul Budapestei la adresa guvernului condus de Viktor Orban.

„Ne-am săturat. Avem nevoie de schimbare, acest guvern este plin de minciuni și ipocrizie”, a spus Jozsef Molnar, în vârstă de 64 de ani, potrivit The Guardian. El a adăugat că și fiul său de 19 ani a ieșit la proteste.

Molnar a spus că ultima dată când a mers la un protest a fost în 1989, când comunismul s-a prăbușit. „Suntem aici pentru viitor și nepoții noștri”, a spus el.

Viktor Orban se confruntă cu probleme de imagine după ce a ieșit la iveală faptul că președinta țării, Katalin Novak- o apropiată a sa- a grațiat o persoană implicată într-un caz de aabuz sexual împotriva minorilor. Între timp, șefa statului, care are doar rol decorativ, a demisionat din funcție.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult