Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum au supraviețuit incendiului de la Notre Dame albinele de pe acoperiș: „E un miracol”

Cele 180.000 de albine care trăiesc în trei stupi, pe acoperișul catedralei Notre Dame din Paris, au supraviețuit incendiului devastator de luni seară, a confirmat apicultorul Nicolas Geant pentru CNN.

„M-a sunat Andre Finot, purtătorul de cuvânt al Catedralei Notre Dame, care mi-a spus că a văzut albine intrând și ieșind din stupi, ceea ce înseamnă că sunt încă vii. Imediat după incendiu, m-am uitat la pozele făcute cu drona și am văzut că stupii nu au luat foc, dar nu aveam cum să aflăm dacă au supraviețuit sau nu. Mi s-a luat o piatră de pe inimă să știu că există activitate în stupi”, a declarat Geant.

La primul etaj al acoperișului, chiar deasupra rozetei, se află din 2013 trei stupi, în fiecare locuind aproximativ 60.000 de albine. Apicultorul a precizat că aceștia nu au fost afectați de flăcări, pentru că se află cu 30 de metri mai jos față de acoperișul principal, unde a avut loc incendiul.

„Daca s-ar fi aflat în zona incendiului, albinele n-ar fi supraviețuit. Stupii sunt făcuți din lemn, așa că ar fi luat foc. Ceara se topește la 63 de grade. Dacă temperatura din stupi ar fi crescut, ceara s-ar fi topit, iar albinele ar fi fost blocate înăuntru”, a mai explicat Geant.

Chiar și așa, nu se știe dacă toate albinele au supraviețuit și că va putea spune cu certitudine ce s-a întâmplat abia atunci când va reuși să inspecteze stupii.

Citește și
animatie reconstrutie notre dame
Cei 3 pași prin care Catedrala Notre Dame va fi reconstruită. Macron a dat termen 5 ani

„Am fost extrem de trist, pentru că Notre Dame este o clădire incredibil de frumoasă, iar în calitate de catolic înseamnă mult pentru mine. Dar să aflu că albinele au supraviețuit, mi se pare minunat. Am fost foarte fericit. Mulțumesc lui Dumnezeu că n-au fost afectate de flăcări. E un miracol!”

Un incendiu devastator a avut loc, luni seară, la catedrala Notre Dame din Paris. Sute de pompieri s-au mobilizat pentru a stinge flăcările, iar operațiunea a durat ore întregi.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult