Cum au decurs primele discuții dintre talibani și SUA: ”Sincere și profesioniste”
Washingtonul a anunţat duminică că prima întâlnire directă între înalţi oficiali americani şi talibani după preluarea puterii de către aceştia în Afganistan a fost sinceră şi profesionistă, partea americană reiterând că regimul de la Kabul va fi judecat după fapte, nu doar după declaraţii, transmite luni Reuters.
Potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat, discuţiile de la sfârşitul săptămânii care au avut loc la Doha, în Qatar, s-au concentrat asupra preocupărilor privind securitatea, terorismul şi transferul în siguranţă a cetăţenilor americani, afgani şi de alte naţionalităţi, precum şi asupra situaţiei drepturilor omului, inclusiv participarea semnificativă a femeilor şi a fetelor la toate aspectele societăţii afgane.
Cele două părţi au discutat, de asemenea, şi despre asistenţa umanitară a SUA pentru poporul afgan.
"Discuţiile au fost sincere şi profesioniste, delegaţia SUA reiterând faptul că talibanii vor fi judecaţi în funcţie de acţiuni, nu doar de cuvintele lor", conform sursei citate.
Sâmbătă, ministrul de externe interimar al Afganistanului a declarat pentru Al Jazeera că reprezentanţii talibani au cerut în discuţiile cu partea americană ridicarea interdicţiei impuse rezervelor băncii centrale afgane.
Oficiali ai administraţiei Biden au declarat vineri pentru Reuters că delegaţia SUA va insista în discuţiile cu talibanii asupra eliberării cetăţeanului american răpit Mark Frerichs. O altă prioritate viza obţinerea asigurării din partea talibanilor a respectării în continuare a angajamentului de a nu permite Afganistanului să redevină un focar pentru Al-Qaida sau alte grupări extremiste.