Cum arată noua grafică a televiziunii de propagandă din Coreea de Nord. VIDEO
Grafică și efecte vizuale moderne, imagini surprinse din dronă și o nouă prezentatoare pentru buletinul economic; acestea sunt doar câteva din îmbunătățirile aduse postului național, scrie BBC.
Care este motivul pentru modernizarea surpriză? Oficial, televiziunea de stat din Coreea de Nord nu are niciun competitor. Localnicii nu au voie să urmărească canale TV străine, iar în multe case, acolo unde își permit un televizor, există un singur canal care poate fi urmărit.
Însă, neoficial, televiziunea nord-coreeană este puternic concurată de materialele străine aduse în țară, în mod ilegal, pe stick-uri USB și carduri de memorie SD. Multe dintre filme provin din China, Coreea de Sud, SUA, Marea Britanie și alte țări europene.
Astfel, Coreea de Nord a realizat că trebuie să se modernizeze pentru a capta, în continuare, atenția publicului. De exemplu, al doilea summit Kim – Trump a fost transmis imediat. O astfel de practică este neobișnuită pentru televiziunea centrală nord-coreeană, motivul fiind faptul că tot mai multe persoane se informează, ascultând ilegal posture radio din străinătate.
O altă noutate pentru programele prezentate la postul public ar fi prezența persoanelor obișnuite. În timpul summitului Kim-Trump, camerele video au surprins imagini de pe stradă, cu oameni simpli.
Un singur lucru a rămas la fel. KCTV este un canal de propaganda, iar materialele despre bunăstarea țării au rămas neschimbate.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!a
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!