Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Imagini cu mega-aeroportul construit de chinezi. Cât a costat și în cât timp a fost făcut

Un mega-aeroport sub formă de stea de mare urmează să fie inaugurat, vineri, la sud de Beijing. Structura impresionantă marchează aniversarea a 70 de ani de existență a Republicii Populare Chineze.

 

Primul avion va decola de pe Aeroportul Internațional Daxing din Beijing pe 20 septembrie, potrivit presei chineze de stat, citate de CNN.

Deschideți galeria foto pentru a vedea imagini din aeroport.

Aeroportul reprezintă o necesitate pentru capitala chineză, care până acum avea un singur aeroport – Aeroportul Internațional Capital (PEK), deja supraaglomerat. În 2018, peste 100 de milioane de călători au trecut prin cele trei terminale, astfel că a fost declarat al doilea cel mai tranzitat din lume după cel din Atlanta, SUA.

Aeroportul Daxing a fost realizat de arhitecta Zaha Hadid și partenerii săi chinezi și este „construit pentru viitor”, având patru piste, un terminal de dimensiunea a 97 de terenuri de fotbal și peste 8.000 de ferestre în tavan, mai notează CNN.

Citește și
Cum arată trenul de mare viteză în care pasagerii se simt ca în sufragerie - 3
Cum arată trenul de mare viteză în care pasagerii se simt ca în sufragerie. FOTO

Pentru construcția sa, care a început în 2014, au fost alocate 11,5 miliarde de dolari. 40.000 de muncitori au lucrat pentru ca acest proiect impresionat să prindă contur.

Autoritățile speră ca Aeroportul să primească, până în 2025, 72 de milioane de călători. Cu toate acestea, locul în care a fost construit Aeroportul Daxing stârnește îngrijorări, întrucât se află la 50 de kilometri sud de Piața Tianmen, într-o zonă cunoscută pentru traficul aglomerat.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult