Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum arată cel mai îngust oraș din lume. Oamenii spun că seamănă cu un decor de film | VIDEO

Cel mai îngust oraș din lume este situat în China și este construit pe malurile abrupte ale râului Nanxi, care străbate un defileu din provincia Yunan, în sud-estul țării.

Yanjin, care se află sub administrarea orașului Zhaotong, la nivel de prefectură, are doar 30 de metri lățime în cel mai îngust punct și 300 de metri în cel mai lat, informează tylaz.net, care citează Republic World.

Oamenilor le este greu să creadă că un astfel de oraș poate exista în realitate și îl aseamănă mai mult cu decorul unui film.

Construit de-a lungul râului Nanxi, între munții din provincia Yunnan, metropola are forma unui sandviș, cu râul Nanxi care trece prin el și clădiri mari de ambele părți.

De ambele părți ale râului, orașul este străbătut de o șosea care se întinde pe mai mulți kilometri. În mod surprinzător, nu sunt multe poduri în zonă.

Citește și
Herson, Ucraina
Oficial ucrainean: Orașul Herson este complet deconectat de la sursele de energie

De asemenea, mai există o trăsătură distinctivă a orașului. Terenul este extrem de valoros în oraș.

Clădirile de pe malul râului sunt construite pe piloni foarte înalţi. Astfel, locuinţele sunt protejate de ape, în perioada inundaţiilor.

În ultimii ani, imaginile surprinse din dronă cu cel mai îngust oraș din lume au devenit virale pe rețelele sociale chineze. Mulți oameni s-au întrebat de ce și-ar dori cineva să locuiască într-un astfel de oraș.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult