Cum arată blocul din Polonia lovit de protectilele de artilerie trase de soldații români. Ce pagube s-au înregistrat | FOTO
Autoritățile poloneze au anunțat că, în urma acestui incident, nimeni nu a fost rănit, iar cazul este investigat de Poliția Militară din Polonia.
„Nu există nicio decizie de suspendare a exercițiilor în acest moment”, a declarat căpitanul Malgorzata Misiukiewicz, ofițerul de presă al Brigăzii 15 Mecanizate Gizycko, pentru portalul tvp.info.
„Aseară, la poligonul South Hills, în timpul unor trageri aliate la care au participat militari români, ricoșeele au avariat o clădire situată în apropierea poligonului. Nicio persoană nu a fost rănită”, a informat DGRSZ într-un comunicat publicat vineri dimineață pe portalul X (Twitter).
Reacția MApN„Toate pierderile vor fi compensate cât mai curând posibil ”, a asigurat Departamentul Poliției Militare.
Bemowo Piskie este, de asemenea, sediul grupului de luptă al batalionului NATO staționat în Polonia. Națiunea-cadru a grupului de luptă este SUA, iar unitatea mai include militari din Marea Britanie, Croația și militari antiaerieni din România. Zilnic, grupul de luptă al batalionului NATO cooperează cu Brigada 15 Mecanizată Gizycko.
”Joi, 22 august, Detaşamentul de apărare antiaeriană Sky Guardians a executat o şedinţă de tragere de noapte cu sistemele Gepard din dotare, în Poligonul South Hills, din Polonia. La ora 22.30, comandantul detaşamentului a fost informat că două elemente de muniţie au căzut în satul Bemowo Piskie, aflat în proximitatea poligonului, provocând pagube materiale”, au transmis, vineri, rerezentanţii Ministerului Apărării Naţionale (MApN).
Detaşamentul de Apărare Antiaeriană generat de structurile de apărare antiaeriană ale Armatei României se află la a XV-a rotaţie în Bemowo Piskie Training Area, având misiunea de asigurare a Prezenţei Înaintate Consolidate pe flancul Nord-Estic al Alianţei (enhanced Forward Presence), în cadrul Grupului de Luptă NATO din Polonia. Pe timpul celor şase luni de misiune, cei aproximativ 100 de artilerişti antiaerieni români participă la exerciţii şi activităţi de instruire alături de camarazi americani, britanici, croaţi şi polonezi, cu scopul îmbunătăţirii coeziunii şi creşterii nivelului de interoperabilitate între trupele membre ale NATO, potrivit News.ro.