Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum a reușit un șofer să oprească un BMW cu camionul său, după ce șoferița leșinase

Un șofer de TIR, în vârstă de 49 de ani, a devenit erou în Germania după ce luni i-a salvat viața unei șoferițe care leșinase la volan, printr-o manevră spectaculoasă.

Dimineața, în timpul unei furtuni de zăpadă, șoferul se îndrepta spre sediul companiei de transport, la volanul camionului său de 30 de tone. Era pe un drum din Neuss - vestul Germaniei - când a observat  un BMW care se mișca necontrolat pe lângă parapetul de protecție de pe marginea drumului

„Corpul femeii era aplecat într-o parte, spre schimbătorul de viteze”, a spus Ștefan într-un interviu pentru postul german RTL.

Atunci a decis că trebuie să intervină. Printr-o manevră spectaculoasă, parcă desprinsă din filmele de acțiune, bărbatul a împins mașina în parapet cu camionul său, până când autoturismul a rămas blocat. Prin acțiunea sa, el a salvat viața femeii de 57 de ani.

„Nu m-am gândit la daune. M-am gândit doar că trebuie să o ajut pe șoferiță”, a mai spus el.

Citește și
accident
Caz bizar în Suceava. Cum a produs un șofer un accident cu 2 morți deși era la zeci de kilometri distanță

După ce a reușit să oprească mașina, bărbatul s-a grăbit să îi acorde femeii primul ajutor. A spart geamul mașinii cu o bară de fier pe care o avea în camion și i-a oferit îngrijiri.

„Se pare că femeia și-a pierdut cunoștința pentru o scurtă perioadă de timp, dintr-un motiv necunoscut și se afla astfel într-o poziție periculoasă”, a transmis poliția germană.

Când salvatorii au ajuns la fața locului, femeia deja își revenise, datorită lui Ștefan. Ea a fost totuși dusă la spital, pentru verificări.

„Am fost ușurat când am văzut că femeia se simte mai bine”, a mărturisit bărbatul, care spune că nu se simte deloc ca un erou. „Sunt doar o persoană căreia îi place să ajute. Am crezut că este incredibil să văd câți alți șoferi au continuat să conducă, chiar și după ce am oprit-o pe femeie”, a mai adăugat el.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult