Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum a reușit un băieţel în vârstă de doar patru ani să își salveze mama. Gestul făcut de femeie cu doar o zi înainte

Un băieţel în vârstă de patru ani din Australia şi-a salvat mama. Copilul a învățat cum să apeleze numărul de urgențe cu doar o zi în urmă de incident.  

Mama și-a învățat copilul cum să cheme salvarea în caz de urgențe cu doar o zi înainte ca ea să treacă printr-un incident medical.

Băiețelul pe Monty Cocker a format numărul naţional de urgenţă (000) şi le-a spus operatorilor: „Mami a căzut”.

„Când am ajuns la adresă el era la fereastră, ne făcea cu mâna”, a spus paramedicul Mark Small.

Băiețelul a colaborat cu echipa de pe ambulanță astfel încât medicii și-au dat seama că femeia suferise o criză. Paramedicul a apeciat că reacția rapidă a copilului a făcut o diferență majoră.

„Mai ales dacă te loveşti la cap când cazi sau ai o criză prelungită, poate fi destul de grav”, a subliniat el, conform BBC și news.ro.

Citește și
mutiny avion
Un avion s-a prăbușit în apă, în SUA. Un pasager a fost găsit mort, alți nouă sunt căutați

La câteva zile de la incident, paramedicii s-au întors acasă la băiețel și i-au oferit acestuia un certificat de apreciere. Wendy Cocker, una din asistente, a povestit reporterilor că Monty ştia că a făcut un lucru bun, dar şi-a minimalizat rolul.

„Bunica lui a venit şi a spus: «Unde este super-eroul»?”, iar el a răspuns: „O, nu, nu sunt un super-erou. Sunt doar un erou”.

În după-amiaza dinaintea incidentului, Wendy Cocker îi explicase fiului său cum să cheme o ambulanţă folosind un telefon blocat şi unul deblocat.

„Sunt atât de mândră de el. Cu siguranţă a fost eroul zilei”, a adăugat mama băieţelului.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult