Cum a reușit o bunică să ajute destructurarea unei reţele mafiote din sudul Italiei
Optsprezece persoane suspectate că sunt implicate în acest trafic de droguri din regiunea Cetraro, legat de clanul mafiot Muto, au fost arestaţi în cadrul acestei operaţiuni.
Clanul Moto este una dintre numeroasele familii ce fac parte din 'Ndrangheta, redutabila mafie calabreză, considerată una dintre cele mai puternice din lume şi a cărei activitate principală este traficul de droguri.
"Această bunică s-a adresat carabinierilor pentru a le cere să-i salveze nepotul", a declarat miercuri pentru presă colonelul Piero Sutera, comandantul carabinierilor din Cosenza, în regiunea Calabria.
Grupul infracţional destructurat era de asemenea implicat în extorcarea de fonduri de la firme ce operează în sectorul turismului. Una dintre ele a cerut ajutorul poliţiei.
"Aceşti oameni au suferit din cauza aroganţei acestor criminali care le cereau bani", a comentat procurorul anti-mafia Nicola Gratteri, citat de cotidianul Gazzetta del Sud.
Gratteri, procuror principal într-un "maxi-proces" în curs împotriva 'Ndrangheta, cu peste 300 de acuzaţi, a precizat că o parte dintre banii extorcaţi au fost daţi membrilor clanului aflaţi la închisoare şi familiilor acestora, potrivit aceleiaşi surse.