Cum a murit o fată de 14 ani după ce a urmărit videoclipuri „înfricoșătoare” pe TikTok. „Ce s-a întâmplat cu fata mea?”
Maia Walsh a fost descrisă ca fiind o tânără „frumoasă” și „inteligentă”, dar a murit în circumstanțe sfâșietoare, cu puțin timp înainte de a împlini 14 ani, scrie Mirror.
Tatăl Maiei, Liam, în vârstă de 48 de ani, din Basildon, Essex, a declarat că el crede că aceasta a murit în urma unui act de automutilare care a mers prost, fiind „influențată” de videoclipurile pe care le urmărea pe TikTok.
El i-a adus un omagiu fiicei sale și a promis că va afla ce a împins-o pe fată până la moarte. Copila și-a pierdut viața în casa mamei sale din Hertford, în jurul miezului nopții, între 6 și 7 octombrie, anul trecut.
Liam a descris-o pe Maia ca fiind „o jucătoare pasionată de șah”.
„Era inteligentă, atrăgătoare, o intelectuală, era, de asemenea, foarte dulce și foarte amabilă și foarte protectivă cu prietenii ei și extrem de amuzantă. Râdea și glumea tot timpul, îi plăceau jocurile online și era o fată foarte, foarte inteligentă. Era educată și a fost o elevă de nota 10 la toate materiile. Era frumoasă, pur și simplu, frumoasă, din toate punctele de vedere”, a declarat tatăl Maiei pentru Mirror.
Viața lui Liam a fost dată peste cap când, la primele ore ale unei dimineți reci de octombrie, a primit un telefon de la mama Maiei, care „țipa” că Maia a murit.
Au urmat luni întregi de chin și angoasă, în timp ce Liam a ajuns să creadă că Maia a murit în urma unui act de automutilare care s-a sfârșit tragic.
Părinții nu au avut acces la telefonul, laptopul și tableta Maiei, așa că nu aveau nicio idee despre ce vizionase pe rețelele de socializare în perioada premergătoare morții sale.
Poliția a reținut dispozitivele fetei timp de cinci luni și nu a făcut niciun progres până când mama Maiei a reușit să spargă parola unuia dintre dispozitive.
Părinții fetei au găsit o fotografie, făcută cu aproximativ o lună înainte de moartea ei, în care aceasta își făcuse intenționat vânătăi pe gât, simulând un act de automutilare prin spânzurare.
Pe lângă aceasta, atunci când a răsfoit TikTok-ul Maiei, Liam a găsit două videoclipuri „înfiorătoare”, care prezentau în mod intensiv sinuciderea și automutilarea.
„Nu pot decât să le descriu ca fiind foarte greu de privit. Este cu adevărat tulburător să încerci să ghicești și să le înțelegi meritele, pentru că nu este artă, nu este amuzant, nu este informativ, ci este un fel de pregătire de un anumit fel... este ca și cum e bine să-ți faci rău”, a mai declarat tatăl fetei.
Din cauza politicilor platformei, istoricul de vizionare al unui utilizator este șters după 90 de zile, așa că Liam nu știe ce alte materiale video a accesat fiica sa pe platformă.
Liam l-a rugat pe gigantul tehnologic să îl ajute să găsească o soluție și să îi dea acces la videoclipurile pe care Maia le-ar fi urmărit în zilele și săptămânile dinaintea morții sale.
„Ceva ce a urmărit înainte ar fi făcut lumină în acest caz”, a mai spus tatăl.
Numele unuia dintre conturile fetei făcea referire în mod explicit la sinucidere, iar Liam și-a amintit de o conversație pe care o avuseseră cu câteva luni înainte, în timp ce procesul lui Archie Battersbee, un elev care a suferit leziuni cerebrale catastrofale în urma unei „farse care a mers prost”, era mediatizat obsesiv. Mama băiatului crede că acesta fusese influențat de videoclipurile din social media să-și provoace rău.
Într-o zi din septembrie, anul trecut, fata i-a povestit tatălui ei despre un nou trend pe TikTok pe care îl urmărea, iar el a sfătuit-o să nu o facă și ea ce vede, și a avertizat-o că folosirea rețelelor de socializare poate deveni un pericol.
De asemenea, el credea că Maia nu a avut niciodată intenția de a se sinucide, deoarece în ziua morții sale, în telefonul ei au descoperit că aceasta făcuse o listă de cadouri pe care spera să le primească de ziua ei.
„Se apropia ziua ei de naștere și ultima dată când am fost împreună mi-a cerut bani în loc de un cadou, iar eu am spus da, bineînțeles, dar o să-ți iau și un cadou. Din istoricul ei de pe Google reiese că în ziua morții ei a accesat contul ei de Amazon, și a făcut cumpărături”, a mai declarat tatăl fetei.
„Maia a avut o viață minunată și eu am avut o fiică minunată. Nu am putut să-mi părăsesc patul [după ce a murit], nu am putut. Mă trezeam plângând în hohote și mă culcam plângând. Nu știam ce s-a întâmplat. Acestea sunt cuvintele pe care le-am rostit când a murit, am spus 'ce s-a întâmplat cu fata mea? Ce s-a întâmplat? Și încă îmi pun această întrebare”, a mai spus tatăl Maiei.