Cum a încercat o pasageră să ajungă în avion după ce a ratat îmbarcarea. VIDEO
Incidentul a avut loc duminică, pe Aeroportul Ngurah din Bali, când o femeie n-a ajuns la timp la poarta de îmbarcare, deși personalul a încercat de patru ori să dea de ea, informează Newsweek.
La minute bune după ce poarta s-a închis, femeia a apărut și a făcut scandal pe motiv că nu a fost lăsată să mai ajungă în aeronavă.
De aceea, a decis să se ocupe singură de această chestiune. A trecut de securitate și a ajuns pe pistă, unde a început să se îndrepte spre avionul care se pregătea să decoleze.
Pe rețelele de socializare au apărut imagini din care se poate observa cum femeia se luptă cu doi angajați, încercând să ajungă la avion.
„La 7.10, pasagera a trecut de poarta de îmbarcare, în timp ce avionul se pregătea pentru decolarea programată la 7.20. Un angajat al companiei Citilink și un angajat de la securitate s-au dus după ea”, a spus un purtător de cuvânt al companiei aeriene low-cost.
Potrivit sursei citate, angajatul companiei a încercat să o imobilizeze pe femeie întrucât avionul se mișca, iar aceasta s-a prăbușit la pământ.
Femeii i s-a dat loc într-un alt avion, care a decolat la 16.40, în aceeași zi.
„Pasagera a ajuns în Jakarta în siguranță”, a mai spus oficialul.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!