Cum a fost ucis fostul comandant al trupelor ruse din Transnistria pe frontul din Ucraina. Este al zecelea general omorât
"Ca urmare a unui atac cu rachete inamic, şeful Statului Major al Armatei 35 de Arme Combinate, generalul-maior Serghei Goriacev, a fost ucis", anunţă bloggerul militar Voenkor într-o postare pe Telegram, potrivit News.
"Potrivit reprezentanţilor comandamentului Grupului Unit de Forţe, armata a pierdut astăzi unul dintre cei mai străluciţi şi mai eficienţi lideri militari", a adăugat Voenkor.
Goriachev, un comandant decorat, a condus anterior trupele ruseşti din regiunea separatistă Transnistria, a comandat o bază militară în Tadjikistan şi un centru de antrenament în Habarovsk.
Mai mulţi bloggeri militari ruşi au declarat că Goriacev a fost probabil ucis de o rachetă de croazieră Storm Shadow furnizată de Marea Britanie.
Goriacev este al zecelea general rus omorât în războiul din UcrainaMinisterul rus al Apărării nu a făcut încă niciun comentariu în legătură cu moartea lui Goriacev.
Regiunea Zaporojie, controlată în proporţie de 80% de forţele ruseşti, este una dintre principalele ţinte ale contraofensivei ucrainene.
Potrivit grupului independent media Meduza, generalul-maior Goriacev este deja al zecelea general rus care a fost ucis în acest război, dar el este primul general rus care moare în Ucraina în mai bine de un an.
Sursa: News.ro
Etichete: războiul din Ucraina , Transnistria , general , omorat , comandant , rus
Dată publicare: 13-06-2023 17:37