Cum a devenit orașul Khan Younis din Gaza principala țintă a Israelului. Cele două mari obiective urmărite de evrei
Your browser doesn't support HTML5 video.
În sudul Fâșiei Gaza, unde se poartă acum războiul, sunt aproape 2 milioane de oameni.
Tancurile israeliene au ajuns în orașul Khan Yunis, aflat la doar 9 km de granița cu Egiptul.
Israelul a continuat să bombardeze intens Fâșia Gaza și să distrugă, chiar și pe timp de noapte, numeroasele tuneluri descoperite în enclavă.
Armata Israelului a publicat și imagini cu una din tot mai numeroasele confruntări directe cu luptătorii Hamas. Teroriștii au deschis focul dintr-o clădire abandonată. Au ucis doi soldați israelieni înainte de a fi - la rândul lor - împușcați.
Pentru israelieni, noul obiectiv este controlul asupra orașului Khan Younis, din sudul enclavei, unde s-ar ascunde principalii lideri Hamas din Gaza și unde ar fi ținuți și o parte dintre ostatici.
Daniel Hagari, purtător de cuvânt al armatei israeliene: "Armata israelienă continuă să-și extindă operațiunile terestre. Soldații au acționat pe teren, teroriștii au ieșit din tuneluri, forțele aeriene au atacat".
Israelienii ar fi lovit o ascunzătoare a liderilor Hamas. Imagini postate pe internet arată membri ai grupării cum îndepărtează cu bastoane mulțimea strânsă la intrarea în spitalul Nasser, din Khan Younis. Dintr-o mașină ies mai mulți răniți, între care și un important conducător Hamas, care ar fi murit apoi din cauza rănilor.
Armata israeliană a dat, luni, noi ordine de evacuare pentru 20 de zone din partea de sud a Fâșiei Gaza. Militarii au împrăștiat fluturași cu coduri QR care - dacă sunt scanate cu telefoanele mobile - indică locurile de evacuare spre zone mai sigure.
Jurnalist Sky News: "Vreau să vă întreb rapid despre hărțile digitale. Le spuneți oamenilor unde vor urma bombardamente. Dar oamenii nu au curent electric să-și încarce telefoanele mobile, nu au wi-fi...".
Doron Spielmans, purtător de cuvânt: "Cred că toți telespectatorii au văzut cum ostaticii noștri (eliberați de Hamas) au fost purtați ca la paradă pe străzi, în ultimele 7 nopți, și sute de locuitori din Gaza îi filmau de zor cu telefoanele mobile. Așa că în mod clar este destulă energie electrică să-și încarce telefoanele".
Însă compania palestiniană de telecomunicaţii Paltel a anunțat, luni seară, că toate serviciile de telecomunicaţii din Fâşia Gaza sunt blocate din cauza "unei avarii la principalele reţele de fibră”. Washingtonul s-a arătat mulțumit de felul cum acționează acum Israelul.
Matt Miller, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat: "Vedem aici (în sudul enclavei), solicitări de evacuare precise. Armata israeliană a identificat anumite cartiere unde plănuiește să acționeze și le-a cerut locuitorilor în avans să evacueze. Nu mai cer evacuarea unui întreg oraș sau unei întregi regiuni. Iar asta reprezintă o manieră mai bună de a acționa".
Pe de altă parte însă, președintele Turciei a acuzat din nou în cei mai duri termeni ofensiva israeliană din Gaza. Și vrea ca premierul israelian să fie judecat pentru crime de război.
Recep Tayyip Erdogan: "Netanyahu, măcelarul din Gaza, nu doar că este un criminal de război. Cu siguranță, măcelarul din Gaza va fi judecat pentru crime de război, la fel cum a fost (Slobodan) Milosevic (fostul președinte al Serbiei)".