Cum a arătat Halloweenul la Casa Albă. Soții Biden au împărțit bomboane copiilor GALERIE FOTO
Galerie foto
Soţii Biden, cărora li s-au alăturat şi alţi membri ai familiei precum fiica lor Naomi, au întâmpinat copiii, le-au oferit dulciuri, au făcut cu mâna şi le-au adresat cuvinte încurajatoare, scrie Agerpres.
Joe Biden, care s-a aflat în Europa anul trecut de Halloween, a fost în mod special impresionat de un copil îmbrăcat într-un costum realizat sub forma unei pungi de chipsuri şi a făcut fotografii alături de un copil costumat în Buzz Lightyear, un personaj din franciza de animaţie ''Toy Story'', creată de Walt Disney Co şi Pixar.
Colindătorii au primit, de asemenea, dulciuri din partea unor reprezentanţi ai Departamentului pentru Educaţie, Departamentului pentru Transport, NASA, Secret Service, Peace Corps, Departamentul de pompieri al Casei Albe şi de la personalul Casei Albe.
Copii deghizaţi în personaje Disney, precum Doc McStuffins şi Vampirina, în personaje din producţiile postului de televiziune PBS KIDS, precum Daniel Tiger, Donkey Hodie, Alma şi Xavier Riddle, precum şi în personaje din franciza ''Star Wars'', precum Darth Vader şi soldaţi intergalactici, s-au perindat prin Casa Albă cu prilejul festivităţilor de Halloween.
Aripa South Portico a Casei Albe a fost decorată în culori de toamnă, cu dovleci şi în diverse nuanţe tomnatice, difuzând totodată un fundal muzical care a inclus melodii precum ''Ring of Fire'', ''Psycho'' şi ''Hall of the Mountain King''.
Halloween este celebrat la Casa Albă de la jumătatea secolului al XX-lea, potrivit Asociaţiei Istorice a Casei Albe.
Sursa: Agerpres
Etichete: joe biden , jill biden , casa alba , halloween
Dată publicare: 01-11-2022 10:22