Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum a afectat COVID-19 gusturile cumpărătorilor. Țările în care s-au făcut provizii de mandarine și cârnați

Pandemia de coronavirus a schimbat obiceiurile cumpărătorilor. ”În ciuda izolării, clienții au cheltuit la supermarketuri mai mulți bani decât înaintea pandemiei”, scrie Politico, pe baza unui studiu efectuat în mai multe țări.

În cazul alimentelor, ”italienii au făcut provizii de mandarine, francezii, de cârnați, iar britanicii au ales în special carnea la conservă”, arată studiul efectuat în primele săptămâni din martie.

Per total, în Italia a crescut cel mai mult vânzarea alcoolului medicinal, cu 247%, față de aceeași perioadă a anului trecut. În Franța, vânzarea articolelor medicale, de genul termometrelor, s-a apreciat cu 124%. În Marea Britanie, produsele de curățat s-au comercializat mai bine cu 101%. Iar în SUA, primul loc este deținut de dezinfectantul pentru mâini, în creștere cu 454%.

Produsele pe bază de hârtie, în special hârtia igienică, au înregistrat vânzări mai mari cu 78% în Marea Britanie, iar în Statele Unite, cu 59%.

Vânzările de băuturi alcoolice s-au apreciat în majoritatea țărilor. În Franța, au scăzut însă cu aproape 4%. O explicație este șampania, un produs scump, ocolit în prezent, dar care este una dintre băuturile favorite ale francezilor.

Citește și
Shinzo Abe
Aproape 1 trilion de dolari ajutor pentru economie. Japonia a declarat stare de urgență

În Franța și Italia, cumpărătorii au renunțat la produsele cosmetice, care au avut scăderi de aproximativ 4%.

Un alt studiu, efectat de Nielsen, în săptămâna 9-15 martie, arată că italienii au cumpărat cu 14% mai multă bere, cu 476% mai multe caise, cu 362% mai multe mănuși și cu 335% mai multă carne de iepure 335%. Au scăzut însă cu 84% vânzările loțiunilor de corp. Tot în Italia, s-a triplat vânzarea de făină și drojdie.

Miniștrii agriculturii din UE au discutat despre adaptarea la noile tipuri de consum, scrie Politico, care citează un document oficial.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult