Cu câți bani se va întoarce în țară o româncă după o lună de muncă la o fermă din Germania
Televiziunea germană a prezentat cazul unei românce care după o lună de muncă se va întoarce acasă cu doar 100 de euro.
Cu toate că sezonul recoltelor încă nu s-a terminat, ea vrea să plece acasă. „Nu mă mai întorc niciodată aici”, a afirmat ea.
Ancuța s-a angajat la o fermă de căpșuni și sparanghel din Saxonia Inferioară, tentată de salariul minim de 9,35 de euro pe oră, față de 2,81 euro cât ar fi primit în România pentru aceeași muncă.
Ea a plecat din țară rost de bani pentru, ca să-i ofere o viață mai bună fiicei sale în vârstă de cinci luni.
Însă o lună mai târziu, Ancuța vrea să părăsească ferma, la fel ca alți alți 40 de români care nu și-au primti banii promiși când au plecat în Germania.
Tânăra româncă a fost uluită când a luat salariul - 315 euro pentru patru săptămâni de muncă.
Ea ar fi trebuit să primească 1.122 de euro brut, la 120 de ore lucrate. Angajatorul i-a explicat însă că i-a reținut din bani pentru chirie, mâncare și pentru biletul de avion.
Ea trebuia să rămână cu 540 de euro, odată cu aceste cheltuieli, însă în plicul primit de la șeful său se aflau doar 315 euro. Lipsesc banii pentru o întreagă săptămână de lucru, sau 30 de ore lucrate.
Și ceilalți români aflați la fermă au primit, de asemenea, salarii mult mai mici decât se așteptau. Din acest motiv s-au hotărât să se întoarcă în România, iar călătoria înapoi - cu un microbuz - îi va costa 200 de euro.
Astfel, după o întreagă lună de muncă grea la ferma din Germania, Ancuța se va întoarce acasă cu doar 100 de euro.
Ea și ceilalți lucrători români nu au de ales și vor pleca din nou la muncă peste hotare și vor spera că vor da peste condiții mai bune.