Croația, lovită de încă două cutremure puternice. „Pământul se va mai zdruncina mult timp”
Primul a avut loc la ora 6:15 a.m, iar cel de-al doilea ceva mai târziu, a declarat directoarea Agenţiei de Seismologie, Ines Ivancic, pentru postul de radio din Croaţia.
Aceasta a spus că pământul ''se va zdruncina mult timp de acum încolo. Cutremurul de marţi a fost devastator şi va fi cu siguranţă urmat de o lungă serie de seisme, incluzând, cu siguranţă, şi unele puternice''.
Ivancic a mai precizat că seisme cu intensităţi mai mici ca cele de astăzi vor afecta cu siguranţă clădirile din Petrinja şi Sisak, avariate în seismul de 6,2 grade produs marţi, care a dus la moartea a şapte persoane şi a provocat pagube materiale semnificative.
Ivancic a mai spus că Petrinja a fost lovită de un număr enorm de cutremure mai mici începând de luni. Pământul tremură aproape la fiecare minut, a spus aceasta, incluzând cel puţin 25 până la 30 de seisme cu magnitudinea peste 3 pe scara Richter.