Criza din Ucraina: Joe Biden și Boris Johnson nu şi-au pierdut speranţele pentru un acord diplomatic
Într-o convorbire telefonică de 40 de minute, Joe Biden şi Boris Johnson au convenit că un acord pe cale diplomatică este încă posibil, în pofida multiplelor avertismente cu privire la o acţiune militară iminentă a Rusiei. Cei doi lideri au afirmat că a rămas o „fereastră crucială” pentru diplomaţie şi pentru ca Rusia să dea înapoi în demersurile sale de a ameninţa Ucraina, potrivit unui comunicat emis din Downing Street.
Mai mult de 12 state şi-au îndemnat cetăţenii să părăsească Ucraina, iar Statele Unite au declarat că bombardamentele aeriene ar putea începe „în orice moment”
„Liderii au subliniat că orice incursiune suplimentară în Ucraina ar duce la o criză prelungită pentru Rusia, cu daune de mare amploare atât pentru Rusia, cât şi pentru întreaga lume”, a mai transmis comunicatul. Premierul Johnson a afirmat că Marea Britanie este pregătită să facă tot posibilul pentru a ajuta, iar preşedintele SUA a continuat: „Nu mergem nicăieri fără Marea Britanie, prietene”. Boris Johnson va organiza, marţi, o reuniune a cabinetului de securitate (Cobra) pentru a discuta despre răspunsul pe care Regatul Unit trebuie să-l dea în această criză. Într-un discurs adresat, luni, naţiunii, preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a declarat ziua de 16 februarie - o dată invocată de oficialii americani drept ziua posibilă în care Rusia ar putea ataca - o „zi a unităţii” şi a lăudat puterea armatei ucrainene. Rusia a negat orice plan de invadare a Ucrainei, deşi a deplasat peste 100.000 de militari la graniţele acestui stat.
Sursa: News.ro
Etichete: joe biden , boris johnson , criza din ucraina
Dată publicare: 15-02-2022 08:32