Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Criminalul care s-a bătut cu teroristul de pe London Bridge va beneficia de clemență regală

Steven Gallant, un bărbat condamnat pentru crimă în 2005, dar devenit celebru după ce acum un an a intervenit curajos, înarmat cu un dinte de narval, contra atacatorului terorist de pe London Bridge, va avea sentința redusă, scrie Guardian.

Gallant, lăudat pentru că și-a riscat viața pentru a-l opri pe Usman Khan, beneficiază de prerogativa clemenței regale, o indulgență acordată extrem de rar unui criminal condamnat.

Steven Gallant, în vârstă de 42 de ani, va beneficia de o reducere cu 10 luni a sentinței de 17 ani de închisoare, pronunțată în 2005, și va putea cere eliberarea condiționată în luna iunie a anului viitor.

Ministerul justiției a spus că Regina a primit recomandarea de clemență ca rezultat al ”acțiunilor excepțional de curajoase ale lui Gallant, care a ajutat la salvarea de vieți, în ciuda enormului risc la adresa propriei vieți”.

Lucru extrem de rar, și familia pompierului Barrie Jackson, ucis de Gallant în fața unui pub din Hull, a sprijinit decizia de eliberare timpurie a criminalului.

Citește și
Anunțul așteptat de o întreagă planetă. China dezvăluie când va fi gata vaccinul anti-Covid
Marea Britanie prevede să înceapă vaccinarea anti COVID-19 după Crăciun

Jack, fiul de 21 de ani al victimei a spus: ”Am emoții amestecate, dar ce s-a întâmplat pe London Bridge arată că oamenii chiar pot să se schimbe”.

În timpul atacului din noiembrie 2019, Gallant era într-o permisie din penitenciar pentru a participa la o întrunire menită să ajute la reabilitarea de persoane condamnate, eveniment care avea loc într-o clădire de lângă London Bridge.

Khan, terorist condamnat, era și el invitat la eveniment ca infractor pe cale de reabilitare, deși era încarcerat din 2012 pentru că plănuise să pună o bombă la Bursa Londoneză.

În timpul atacului terorist, Gallant a luat un dinte de narval lung de peste 1,5 metri de pe perete și s-a dus să se lupte cu Khan.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult