Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Creştere accentuată a cazurilor de pneumonie la Timişoara. Zeci de pacienţi, diagnosticaţi în ultima săptămână

Zece - doisprezece pacienţi se prezintă zilnic la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara cu suspiciunea de pneumonie comunitară. Până acum, peste 40 de pacienţi au fost diagnosticaţi cu această boală.

Porivit unui comunicat de presă, de marţi, al Spitalului de Boli Infectioase ”Victor Babeş” din Timişoara, aceasta reprezintă o afecţiune inflamatorie acută a parenchimului pulmonar, de origine infecţioasă. Penumonia comunitară se transmite pe cale respiratorie, avand o rată de mortalitate de aproape 15 la sută în cazul pacienţilor cu comorbidităţi. Deficitul de imunitate este principala cauză de îmbolnăvire. “Timp de aproape 2 ani, datorită protecţiei oferite de purtarea măştilor, aproape că nu am putut să vorbim de penumonii comunitare. Aşa cum îi spune şi numele, îmbolnăvirea se produce în comunitate. Transmiterea este foarte ridicată, şi asta îndeosebi în cazul persoanelor imunocompromise. Odată cu renunţarea la purtarea măştii, au început să apară, şi acum chiar să crească numărul celor care dezvoltă o asemenea pneumonie. Din fericire, în majoritatea cazurilor vorbim de forme uşoare, care se pot trata ambulatoriu. Dacă, însă, pacientul are comorbidităţi, se impune internarea lui în spital pentru administrarea tratamentului. Şi în această grupa intră persoanele care au neoplazii, boli renale cronice, BPOC (Boală Pulmonară Cronică Obstructivă), bronşiectazii, în general, persoane cu imunitate compromisă şi care pot prezenţa risc vital”, a declarat dr. Gabriel Geru, medic primar pneumolog, Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” Timişoara, potrivit News.ro. Penumonia comunitară se manifestă prin febră mare, peste 38 de grade, cu debit acut, frisoane, junghiuri toracice, tuse cu expectoraţii, dificultăţi de respiraţie, mialgii, hemoptizie (spută cu sânge), cefalee şi chiar durere abdominală. “Până acum vorbeam de o specificitate temporală a cazurilor, în sensul că majoritatea apăreau primăvara devreme şi toamna. Acum am constatat o creştere a numărului de persoane ce contractează penumonii chiar şi în această perioadă de primăvară târzie, când temperaturile sunt de peste 22-25 grade. Practic, nu doar că am revenit la numărul de cazuri de dinainte de pandemie, dar putem vorbi şi de o creştere a acestora, iar principalul factor este această imunitate scăzută a pacienţilor. Iar în cazul pacienţilor cu comorbidităţi, există chiar posibiltatea de apariţie a unor complicaţii care pot duce la insuficienţă respiratorie, chiar şoc septic, şi, de aceea, cei care prezintă un asemenea risc rămân internaţi în spital. Recomandarea mea ar fi ca bătrânii sau cei cu afecţiuni grave să continue să poarte mască atunci când sunt în colectivităţi mari. Trebuie să ne gândim că, totuşi, penumonia comunitară are o mortalitate de aproape 15 la sută în cazul pacienţilor care ajung să necesite spitalizare”, a adăugat Gabriel Geru. În ultima săptămână, la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara au fost investigaţi pentru pneumonie comunitară peste 40 pacienţi.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult