Cozi kilometrice la singurul punct rutier de frontieră dintre Bulgaria şi Grecia. Românii se plâng că aşteaptă cu orele
Galerie foto
MAE a anunţat, miercuri, că accesul rutier pe teritoriul Greciei este permis, în perioada 1-15 iulie, printr-un singur punct de trecere. Motivul măsurii este introducerea obligativităţii completării formularului electronic (Passenger Locator Form), prin intermediul căruia să poată fi asigurată evidenţa celor care se deplasează în această ţară.
„În ceea ce priveşte accesul pe teritoriul elen, vor fi efectuate teste aleatorii pentru depistarea infectării cu SARS-CoV-2. Persoana testată trebuie să aştepte rezultatul timp de 24 de ore, în condiţii de autoizolare, la adresa pe care a declarat-o în formularul electronic”, au aratat reprezentanţii MAE, într-un comunicat de presă remis, miercuri, News.ro. Sursa citată mai spune că rămân obligatorii măsurile generale de prevenţie: purtarea măştii, dezinfectarea mâinilor şi de distanţare socială. MAE a adăugat că autorităţile elene competente pot modifica fără niciun preaviz condiţiile de intrare pe teritoriul naţional, în funcţie de numărul de noi cazuri de COVID-19 ce vor fi înregistrate pe parcurs.
„Buna dimineata! La vama Kulata la 07:58 cozi intinse pe mai bine de 4 km. Fiind singurul punct terestru de trecere a frontierei era de asteptat sa fie asa aglomerat dar chiar nu mă aşteptam sa fie atit de aglomerat. Vom reveni cu detalii”, a scris o româncă pe un grup de Facebook dedicat celor care vor să îşi facă vacanţele în Grecia.
Un alt internaut a scris că spre Bulgaria a trecut în doar 15 minute, însă pentru a acces punctul vamal de la Kulata a avut de aşteptat mult mai mult timp.
„La Calafat am trecut de dimineaţă la ora 4:30 în 15 min spre Bulgaria. S-au cerut declaraţiile, dar dacă nu aveai îţi dădeau ei de completat. Traseu pe E79 Dimovo - Montana - Vratsa - Botevgrad - Sofia - Kulata. Plin de politie după Sofia, mai ales la ieşiri din tuneluri şi foarte aglomerat. Am ajuns la Kulata la 9.30, dar e coadă pe autostrada de 6 km. De vis!”, a comentat un alt român pe grupul de Facebook menţionat.
În schimb, un al cetăţean român care a zburat cu avionul spre Creta a scris pe Facebook că nu a fost respectată distanţarea socială, atunci când le-a fost făcut pasagerilor testul pentru COVID-19.
Începând de miercuri, 1 iulie, turiştii care vin în Grecia sunt obligaţi să completeze un chestionar online, cu 48 de ore înainte, şi să obţină un cod QR care stabileşte dacă este necesar să fie supuşi unui test de depistare la sosire, potrivit AFP.
Conform MAE, grecii au transmis că au în atenţie situaţia creată la frontieră şi că acţionează pentru identificarea de soluţii pentru fluidizarea circulaţiei, inclusiv prin stabilirea de controale comune cu autorităţile bulgare. O primă măsură deja luată este crearea unui flux separat pentru autoturismele înmatriculate în statele membre UE.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena +302106774035 și Consulatului General al României de la Salonic +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă +306978996222 și al Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.