Covid în lume. Israelul a primit doza 4 a vaccinului anti-Covid; Grecia anunță noi reguli de intrare în țară
Your browser doesn't support HTML5 video.
În schimb, în Belgia, mii de oameni au ieşit duminică în stradă pentru a protesta faţă de certificatul sanitar şi măsurile de restricţiie. Iar autorităţile elene introduc de luni o nouă regulă de călătorie.
Toţi cei care intră în Grecia trebuie să prezinte un test Covid negativ.
Circa 5.000 de oameni au mărşăluit duminică de la gara Bruxelles Nord până în cartierul european. Acest gen de manifestaţii împotriva certificatului de sănătate - necesar pentru accesul în restaurante sau la evenimente culturale - au loc în mod regulat de câteva săptămâni în capitala belgiană şi au dus aproape de fiecare dată la ciocniri cu poliţia.
Protestatarii au purtat pancarte cu mesajul „Nu dictaturii vaccinurilor” sau „Nu vă atingeţi de copiii noştri”, referire la decizia autorităţilor belgiene de a autoriza vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani.
În ciuda acestor proteste, ministrul Sănătăţii din Belgia, a declarat duminică la un post de televiziune că doreşte organizarea cât mai rapid a unei dezbateri parlamentare cu privire la obligativitatea vaccinării sau la introducerea unui permis de vaccinare.
Israelul, una dintre primele ţări care a introdus vaccinul anti-Covid, în urmă cu un an, şi a început administrarea dozei booster în vară, anunţă că lucrurile se mişcă destul de rapid şi în ceea ce priveste administrearea celei de a patra doze.
„Campania de rapel pentru adulți cu cea de a patra doză are un succes foarte mare, sunt aproape 250.000 de adulți care au primit al patrulea vaccin. Aceasta este o prezență excepțională la administrarea vaccinului, care va ajuta la prevenţia formelor grave de boală şi suferinţelor”, a declarat Naftali Bennett, prim-ministru.
Israelul a început acestă campanie de vaccinare cu o nouă doză, încă din prima săptămână a anului. Aceasta va fi administrată, în prima fază, persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani şi personalului medical.
Pe fondul creşterii rapide a numărului de infectări şi guvernul din Grecia anunţă noi măsuri. Persoanele care călătoresc în Grecia trebuie să ştie că de azi au nevoie de un test Covid negativ, chiar dacă au fost vaccinaţi. Sunt acceptate atât testele PCR, făcute cel mult 72 de ore înainte de intrarea în ţară, dar şi cele rapide, făcute cu 24 de ore înainte de momentul sosirii. Măsura se aplică şi în cazul copiilor cu vârste de peste 5 ani. Iar potrivit autorităţilor, această regula va fi în vigoare până la 24 ianuarie, dar perioada ar putea fi prelungită, în funcţie de evoluţia numărului de infectări.