Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Statele Unite încep relaxarea restricțiilor, în ciuda avertismentelor

Your browser doesn't support HTML5 video.

La nivel global, 3,5 milioane de persoane au fost infectate cu noul virus, iar pandemia a ucis peste 250.000 de oameni, dintre care 70.000 doar în Statele Unite.

Peste Ocean, în timp ce tot mai mulți americani cer în stradă ridicarea restricțiilor, statele care au fost cel mai greu lovite se pregătesc deja pentru un al doilea val.

Un institut medical universitar a estimat că, în condiţiile relaxării restricţiilor, numărul deceselor va creşte la aproape 140.000 până la începutul lunii august.

Peste jumătate dintre statele americane au luat deja măsuri de relaxare a distanțării sociale. În unele părţi ale Americii, oamenii pot ieşi în parc sau la plajă, în altele şi-au reluat activitatea restaurantele şi magazinele - chiar dacă la o capacitate redusă. Pentru preşedintele Trump e o veste bună.

Donald Trump, preşedintele SUA: „Parcurile se redeschid, plajele se redeschid. La un moment dat, trebuie să ne redeschidem ţara. Iar oamenii vor fi în siguranţă. Am învăţat multe. Am învăţat despre această teribilă infecţie, dar nu avem de ales, nu putem rămâne închişi”.

Citește și
Xi Jinping
Reacția dură a Chinei după acuzațiile SUA că virusul a fost produs într-un laborator din Wuhan

Iar mulţi dintre americani îi dau dreptate liderului de la Casă Albă, numai că unii guvernatori cred că e prea devreme.

Larry Hogan, guvernator Maryland: „Din păcate, există presiunea de a ridica restricţiile într-un mod nesigur şi suntem foarte îngrijoraţi din cauza asta”.

Specialiştii medicali avertizează că lucrurile ar putea scăpa de sub control. Un model predictiv elaborat de Institutul de Sănătate de la Universitatea din Washington preconizează că numărul deceselor va urca la 134.000 până la începutul lunii august - dublu faţă de estimările oficiale de acum o săptămână. De vină pentru creştere, spun cercetătorii, ar fi tocmai relaxarea distanţei sociale.

Dr. Leana Wen, Baltimore: „Nu e că şi când azi ieşi din casă şi mâine observi o creştere a numărului de cazuri. Pentru că e un decalaj între momentul în care te infectezi şi cel în care apar simptomele şi un alt decalaj până când oamenii se îmbolnăvesc grav sau mor. Cred că asta e problema”.

America se redeschide în interior, dar pe plan extern se ţine la distanţă de iniţiativele globale. La un summit organizat prin teleconferinţă de Uniunea Europeană, zeci de lideri mondiali, organizaţii şi bănci au promis că vor dona peste 7 miliarde de euro pentru finanţarea găsirii unui vaccin cât mai rapid. Statele Unite au absentat.

Emmanuel Macron, președintele Franței: „Sunt încrezător că Statele Unite ni se vor alătura. Astăzi sunt, într-adevăr, pe margine. Dar asta nu ne compromite şi nu încetineşte iniţiativa noastră. Dar ne continuăm dialogul”.

Pe de altă parte, efectele pandemiei încep să se vadă și în magazinele americane. Terry Quam are o fermă de vite angus în Wisconsin și reprezintă prima veriga în lanțul de aprovizionare.

Terry Quam: „Nu există manual despre criza asta. Nimeni nu știe când vor reveni lucrurile la normal, când vor ieși din nou oamenii să mănânce la restaurant”.

La nivelul următor sunt abatoarele și fabricile de procesare a cărnii. Mii de angajați s-au infectat cu coronavirus, fiind scoși din producție. Iar cei rămași la lucru se plâng că muncesc inuman de mult, în condiții precare de securitate sanitară.

Criza se resimte și în veriga a treia: lanțuri de distribuție și magazine. Rețelele Costco și Kroger au raționalizat carnea. Fiecare client are voie să cumpere cel mult trei produse.

În America de Sud, mai ales în Brazilia, situaţia rămâne în continuare foarte tensionată. Numărul morţilor creşte, localnicii nu respectă distanţarea socială, iar autorităţile iau măsuri că să-i forţeze să stea acasă. În Sao Paulo, străzile principale au fost închise traficului, iar măştile au devenit obligatorii. Cam târziu, spune un șofer de autobuz.

Jair da Silva, șofer de autobuz, 47 de ani: „E o măsură bună (purtarea măştilor în transportul public, n.r.). Ar fi trebuit să fie impusă mai devreme, dar guvernul face totul cu întârziere”.

La ultimul bilanţ, Brazilia avea peste 105.000 de cazuri de COVID-19 şi aproximativ 7.300 de morţi.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult