Copil de 10 ani, ridicat de poliție pentru că se ușura în spatele mașinii mamei sale
Poliția din Mississippi a reținut și plasat în arest un băiețel de 10 ani care a fost văzut de un ofițer în timp ce făcea pipi în spatele mașinii mamei sale, scrie Insider.
Incidentul a avut loc pe 10 august, în timp ce copilul fost lăsat să aștepte în mașină de către mama sa, Latonya Eason, care intrase în cabinetul unui avocat, pentru a rezolva o problemă.
În absența mamei sale, băiețelul a coborât din mașină și a mers în spatele acesteia pentru a face pipi, moment în care a fost observat de o patrulă de poliție. Oamenii legii l-au săltat direct pe micuț și l-au dus în arest, fără a mai aștepta să vadă ce e cu acesta.
Băiatul spune că a plâns când l-au arestat și nu înțelegea de ceUlterior, șeful poliției din Senatobia a recunoscut că decizia ofițerului de a-l duce pe copil la închisoare a fost o ”eroare de judecată”, dar i-a luat apărarea subordonatului său, spunând polițiștii pot duce duce în fața unui tribunal și copii sub 10 ani, dacă se consideră că au nevoie de supraveghere sau au comis acte care ar fi fost ilegale și pentru un adult.
Mama băiatului a postat la scurt timp o fotografie cu fiul ei stând în mașina de poliție. ”Este ridicol ce au făcut”, a scris Latonya Eason în postare.
Băiatul a spus presei că ”a plâns puțin” când a fost arestat și nu înțelegea de ce l-a luat poliția. „Asta l-ar putea traumatiza cu adevărat pe copilul meu”, a mai spus mama lui.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: SUA , copil , arestare preventiva , urinare
Dată publicare: 20-08-2023 16:44