Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Copii supuși la orori de neimaginat. Erau obligați de părinți să mănânce săpun și erau scufundați în apă fierbinte

Doi părinți din Marea Britanie și-au maltratat copiii ani întregi. Ei îi forțau pe cei mici să mănânce săpun, îi închideau în dulapuri și îi scufundau în apă fierbinte atunci când le făceau baie.

Totodată, perechea le interzicea copiilor să mănânce zile întregi, lăsându-i pe minori să caute resturi, potrivit Metro.co.uk.

Mai mult de atât, părinții comandau mâncare la pachet și îi obligau pe cei mici să îi privească.

O investigație asupra perechii, Hadwin și Pickles, a început în 2018, când unul dintre copii s-a plâns de abuzul la care era supus unui adult în care avea încredere.

Poliția a intervievat peste 150 de martori pe parcursul celor patru ani, iar în urma anchetei, părinții au fost găsiți vinovați pentru mai multe infracțiuni.

În urma acestor interviuri s-a descoperit că bărbatul a violat o persoană cu ani în urmă.

Citește și
Copiii victime ale abuzurilor pot fi audiați mult mai ușor, de o singură persoană, într-o zi. Primul centru interdisciplinar
Copiii victime ale abuzurilor pot fi audiați mult mai ușor, de o singură persoană, într-o zi. Primul centru interdisciplinar

„Aceasta a fost o investigație extrem de complexă și dură pentru toți cei implicați”, a declarat polițistul care s-a ocupat de caz.

Experții medicali au declarat în instanță că minorii erau adesea răniți.

Unul dintre copii a rămas cu răni care i-ar putea pune viața în pericol.

Instanța a decis că bărbatul este vinovat de viol, neglijență și pervertire a cursului justiției, iar partenera sa a fost găsită vinovată de cruzime împotriva copiilor și de pervertirea cursului justiției.

Ei vor fi condamnați pe 28 aprilie la Teesside Crown Court.

Până atunci, cei doi au fost arestați preventiv.

„Hadwin și Pickles au mințit poliția și au încercat să dea vina pe alții pe parcursul acestei investigații, în încercarea de a distrage atenția de la ei înșiși”, a declarat polițistul care s-a ocupat de caz.

„Ei au supus mai mulți copii vulnerabili la forme multiple de abuz, răpindu-le copilăria și lăsându-i cu răni psihologice de care s-ar putea să nu se vindece niciodată cu adevărat. Sper că acest rezultat va permite copiilor să încheie acest capitol al vieții lor și să înceapă călătoria lor de vindecare”, a adăugat el

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult