Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Consilier Zelenski: Suntem la o răscruce. Fie vom avea un acord, fie rușii vor avea o nouă ofensivă

Un consilier al președintelui ucrainean Volodimr Zelenski a declarat marți că războiul din Ucraina se află la o răscruce care ar putea duce fie la un acord în cadrul discuțiilor cu Rusia, fie la o nouă ofensivă rusă, scrie The Guardian.

„Suntem la o răscruce. Fie vom fi de acord la discuțiile actuale, fie rușii vor trece la o doua ofensivă și apoi vor avea loc din nou discuții”, a spus consilierul Oleksiy Arestovych.

Afirmația consilierului lui Zelenski a venit după ce ministrul britanic de Externe a spus că „speră” că discuțiile dintre Rusia și Ucraina progresează pentru a pune capăt agresiunii.

Întrebat în programul Good Morning Scotland de la BBC dacă apreciază că discuțiile dintre cele două părți vor avea un rezultat pozitiv, James Cleverly a spus: „Sper că da”.

”Am văzut multă necinste venind din partea lui Putin”

Dar oficialul britanic a adăugat că invazia nu a avut până acum un succes atât de mare pe cât sperase Kremlinul.

Citește și
Zelenski
Zelenski dă asigurări că armata rusă a pierdut în Ucraina mai mult decât în cele două războaie cecene

„Am văzut o mulțime de dezinformare care iese din Rusia, am văzut multă necinste venind din partea lui Vladimir Putin”, a spus el marți.

„Dar faptele sunt simple: atacul despre care a crezut că va fi atât de ușor s-a dovedit a nu fi deloc ușor.

Ucrainenii, de la președintele Zelenski la acei studenți care s-au înrolat în forțele armate - apărarea țării lor a fost uimitoare și au forțat Rusia să reconsidere atacurile”, a declarat Cleverly.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult