Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Coniac vs. mașini electrice. Războiul ciudat declanșat între China și Franța

Asociaţia industriei franceze a coniacului a dat asigurări vineri că va coopera deplin cu autorităţile chineze în contextul anchetei antidumping privind coniacul importat din Uniunea Europeană (UE), lansată de Beijing, transmite Reuters.  

"Suntem încrezători că produsele şi practicile noastre comerciale respectă în întregime reglementările chineze şi internaţionale", a precizat într-un comunicat către Reuters Biroul Naţional Interprofesional al Coniacului din Franţa (BNIC).

Ministerul Comerţului din China a anunţat, vineri, demararea unei anchete antidumping privind coniacul importat din Uniunea Europeană (UE), pe fondul intensificării tensiunilor dintre Beijing şi Bruxelles.

Investigaţia vine în urma unei plângeri depuse de Asociaţia chineză de băuturi alcoolice în numele industriei interne de coniac. Ancheta se va concentra pe coniacul din UE care este importat în China în recipiente mai mici de 200 de litri, a precizat Ministerul Comerţului, fără a da publicităţii numele companiilor.

Decizia vine la câteva luni după ce UE a lansat o anchetă privind subvenţiile acordate de China pentru vehiculele electrice, în încercarea de a stopa importurile ieftine care au inundat piaţa auto europeană. De asemenea, în decembrie blocul comunitar a lansat o anchetă antidumping privind importurile de biodiesel din China.

Citește și
orasul de gheata din China
Cum arată „orașul de gheață” din China care atrage anual mii de turiști | GALERIE FOTO
China arată Europei cum vor fi represaliile la taxele vamale pentru mașinile electrice chinezești

"China indică Europei cum ar putea arăta represaliile dacă sunt impuse taxe vamale la vehiculele electrice chinezeşti", susţine Noah Barkin, consilier principal la Rhodium Group.

"Această mişcare ar afecta cel mai mult ţările producătoare de vin, cum ar fi Franţa, şi probabil nu este o coincidenţă. Guvernul francez a fost cel mai puternic susţinător al anchetei UE privind subvenţiile acordate de China pentru vehiculele electrice", a declarat Barkin.

Companiile franceze Remy Cointreau, Pernod Ricard şi LVMH vând coniac în China (mărcile Remy Martin, Martell şi Hennessy). China reprezintă o piaţă majoră pentru toate mărcile de coniac, care sunt afectate de scăderea cererii în SUA.

La Bursa de la Paris, acţiunile Remy Cointre au au scăzut, vineri dimineaţă, cu 9,2%, iar titlurile Pernod Ricard înregistrau un declin de 5,8%.

În primele 11 luni din 2023, China a importat băuturi spirtoase din vin distilat din struguri în valoare de 1,57 miliarde de dolari, iar 99% din produse sunt din Franţa, conform datelor autorităţii vamale din China analizate de Bloomberg.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult