Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Conferință online a liderilor UE. Strategii de testare și vaccinare împotriva Covid-19, pe ordinea de zi

Liderii UE doresc să facă progrese în ceea ce privește strategiile de testare și vaccinare împotriva Covid-19, în cadrul unei videoconferințe care va avea loc joi, cu scopul de a îmbunătăți coordonarea în lupta contra pandemiei.

Ședința programată joi după-amiază este prima dintr-o serie de întâlniri online pe care liderii Uniunii Europene le vor dedica în cursul viitoarelor săptămâni crizei sanitare, relatează Reuters.

Apelurile pentru o mai bună coordonare au devenit din ce în ce mai dese, în contextul în care majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene se confruntă cu un nou val de cazuri noi.

O strategie concretă și comună de depistare a cazurilor și de testare a fost încă de la începutul pandemiei o prioritate pentru țările UE, având în vedere că anumite țări, precum Germania, au înregistrat mai puține decese.

„La nivel european, acest plan de acțiune nu a adus rezultatele dorite”, a declarat Charles Michel, președintele Consiliului European, care va prezida conferințele online.

Citește și
vaccin astrazeneca
Comisia Europeană: Nu vor fi suficiente doze de vaccin pentru toți cetățenii UE până în 2022

Printre temele principale de discuție se vor număra achiziția și dezvoltarea unor teste cu rezultate rapide și finalizarea planurilor de vaccinare, având în vedere că numărul inițial de doze de vaccin nu va fi suficient pentru imunizarea celor 450 de milioane de cetățeni UE până în 2022.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult