Condițiile puse de Bulgaria pentru a nu bloca aderarea Macedoniei de Nord la UE
Vorbind după o întrevedere cu comisarul european pentru extindere Oliver Varhelyi, Petkov, al cărui guvern a pierdut miercuri majoritatea în parlament, a respins acuzaţiile unui fost aliat din coaliţie că ar fi dispus să ridice vetoul Bulgariei şi să nesocotească astfel interesele naţionale, transmite Reuters.
'Bulgaria are trei condiţii clare pentru a vedea progrese în problema Macedoniei de Nord', le-a spus Petkov reporterilor. 'Lucrăm împreună pentru a vedea dacă ar fi posibil pentru UE să fie un garant al acestor condiţii', a adăugat el.
Sofia insistă ca Macedonia de Nord să adopte garanţii constituţionale pentru protejarea drepturilor etnicilor bulgari şi să facă progrese în privinţa unor dispute istorice.
Bulgaria a refuzat în anul 2020 să aprobe cadrul de negociere pentru aderarea Macedoniei de Nord la UE din cauza disputelor legate de istorie şi limbă, potrivit Agerpres.
Comisarul european Varhelyi, aflat în a patra sa vizită în Bulgaria în ultimele şase luni, şi-a declarat frustrarea pentru faptul că încă nu există o soluţie pentru impasul în care au intrat planurile de aderare a Macedoniei de Nord.
Aliaţii din UE şi NATO ai Bulgariei presează pentru un acord care ar întări perspectivele europene ale Macedoniei de Nord la summitul UE din această lună şi ar ajuta la limitarea influenţei Rusiei în Balcanii de Vest în contextul războiului din Ucraina.
'Faptul că vin aici în continuare înseamnă că încă nu există o soluţie, ceea ce este foarte frustrant', a spus Varhelyi.
Sursa: Agerpres
Etichete: uniunea europeana , Bulgaria , aderare , macedonia de nord
Dată publicare: 09-06-2022 16:59