Condițiile pe care ar trebui să le îndeplinească Ucraina ca Franța să îi ofere tancuri grele Leclerc
''I-am cerut ministrului apărării să se ocupe de asta, nimic nu este exclus'', a spus Macron la o conferinţă de presă comună cu cancelarul Scholz, după consiliul de miniştri franco-german care s-a desfăşurat la Paris, potrivit Agerpres.
El a enunţat însă trei condiţii pentru aceasta, şi anume ca trimiterea unor astfel de tancuri armatei ucrainene să nu conducă la o escaladare a conflictului, soldaţii ucraineni să fie pregătiţi să le folosească şi să nu fie afectate capacităţile armatei franceze.
O decizie asupra trimiterii de tancuri grele Ucrainei va fi coordonată împreună cu aliaţii, inclusiv cu Germania, în discuţiile ce vor continua în zilele şi săptămânile următoare, a mai spus Macron.
Franţa a anunţat deja că oferă Ucrainei tancuri uşoare de tipul AMX-10, fără a preciza numărul. Potrivit unei surse militare citate de agenţia EFE, Franţa dispune în total de circa 400 de tancuri de acest tip, dar numai aproximativ jumătate sunt operaţionale, restul fiind folosite ca sursă de piese de schimb şi componente.
Ucraina insistă în acest timp să primească tancuri grele, pentru a putea străpunge liniile defensive ruseşti, tancurile de concepţie sovietică de care dispune în prezent (mai ales T-64 şi T-72) fiindu-i insuficiente. Kievul doreşte în special tancuri germane Leopard, dar până în prezent Berlinul a ezitat să le ofere sau să accepte transferul lor de către alte state.
Potrivit Reuters, Germania ar fi de acord să ofere tancuri Leopard dacă Statele Unite trimit la rândul lor în Ucraina propriile tancuri Abrams, ceea ce Washingtonul refuză, invocând dificultăţi logistice şi de mentenanţă. Întrebat despre această condiţie la conferinţa de presă cu Macron, cancelarul Scholz a refuzat să răspundă.